x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Educatie Cum să îţi faci cu ușurință un site

Cum să îţi faci cu ușurință un site

08 Oct 2018   •   18:30
Cum să îţi faci cu ușurință un site
Sursa foto: Gajus/Getty Images/iStockphoto

Dacă vrei să ai o afacere de succes, ea trebuie să fie prezentă şi în mediul online, iar realizarea şi  înregistrarea unui site sunt, în prezent, la îndemâna oricui. El poate fi creat de oricine, chiar şi de către cei care nu au aptitudini tehnice, la costuri infime. Cei mai mulţi oameni ajung să deţină un site după ce şi-au creat mai întâi un blog şi au făcut tranziţia folosind ca editor platforma WordPress. Trecerea la un domeniu .ro sau .com şi redirecţionarea traficului de pe blog costă până în 20 de dolari, astfel încât, dacă eşti hotărât să îţi faci un site, este recomandat să apelezi direct la un constructor de site-uri.

Pe Google, căutarea „site gratuit“ îţi arată peste 200 de milioane de rezultate, însă niciun site nu este cu adevărat gratuit. Cele mai multe companii îţi permit să foloseşti serviciile gratuit o perioadă, iar apoi te taxează, însă chiar şi aşa crearea unui site nu durează mai mult de o oră, iar costurile sunt foarte mici. Printre cele mai populare constructoare de site-uri sunt webnode, wix, weebly, ucoz sau ukit. După ce îţi introduci adresa de email şi parola pe unul dintre aceste site-uri îţi poţi configura propria pagina web, fie că este un site de prezentare, unul culinar, de muzică sau un magazin online. Multe magazine online de la noi sunt realizate astfel. În prezent, mai puţin de 10% din magazinele online din România utilizează o platformă integrată de e-commerce, care să le ofere un sistem complet de comerţ electronic, ce permite în timp real gestiunea de stocuri, preţuri sau procesul de facturare, arată datele Teamshare, una dintre cele mai importante platforme de e-commerce integrate din România.

Pentru începători, WordPress este fără îndoială cea mai bună alegere. Specialiştii recomandă cu tărie această platformă de publicare dacă vrei să obții cele mai bune rezultate posibile.

Ce pachete alegem

Constructorii de site-uri îşi oferă de regulă trei tipuri de abonamente, cel mai ieftin oferă un spaţiu de stocare de 500 MB, CMS, hosting, adresa de email, practic tot ce este necesar pentru funcţionarea unui site, mai puţin promovarea acestuia. Pachetele superioare oferă posibilitatea folosirii propriului domeniu CMS cu acces la şabloane premium, hosting, dar şi promovare prin Google Adwords. Domeniul de internet .ro, .com sau .org poate fi achiziţionat prin intermediul constructorului de site-uri sau separat prin rotld.ro, autoritatea care oferă servicii de înregistrare de domenii cu extensia.ro şi alocare de adrese IP.

×