x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Educatie Doliu la Universitatea din București. A murit la doar 40 ani. „O boală necruțătoare i-a întrerupt, însă, mult prea devreme, drumul în viață”

Doliu la Universitatea din București. A murit la doar 40 ani. „O boală necruțătoare i-a întrerupt, însă, mult prea devreme, drumul în viață”

18 Ian 2019   •   14:33
Doliu la Universitatea din București. A murit la doar 40 ani. „O boală necruțătoare i-a întrerupt, însă, mult prea devreme, drumul în viață”

Directorul general administrativ al Universităţii din Bucureşti a murit la doar 40 ani. Economistul Adrian Albu va fi înmormântat în satul 2 Mai din judeţul Constanţa.

„Universitatea din București deplânge plecarea dintre noi a colegului Adrian Albu, Director General Administrativ al instituției în ultimii ani.

Adrian Albu a slujit cu dedicare și energie comunitatea academică a universității noastre, mai întâi ca administrator al Facultății de Litere, contabil șef și apoi Director General Administrativ al Universității din București. O boală necruțătoare i-a întrerupt, însă, mult prea devreme, drumul în viață.

Universitatea din București roagă reprezentanții mass-media să respecte demnitatea celui dispărut, durerea și dreptul la intimitate ale familiei și ale celor apropiați, în aceste momente de suferință”, se precizează într-un comunicat emis de instituție.

×
Subiecte în articol: universitatea din bucuresti