x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Educatie Elev respins la Evaluare pentru o enterocolită

Elev respins la Evaluare pentru o enterocolită

de Diana Scarlat    |    16 Iun 2020   •   09:38
Elev respins la Evaluare pentru o enterocolită

Ministerul Educației a anunțat, ieri, că un singur elev a fost trimis acasă, în urma termoscanării, având temperatura corporală 37,6 grade Celsius. Deși a fost un motiv de bucurie pentru reprezentanții MEC, tot ei au transmis presei informații despre starea de sănătate a elevului din județul Constanța, arătând că nu există nicio legătură cu pandemia de COVID-19: copilul venise la examen direct de la spital, unde a ajuns duminică seara, cu enterocolită. Situația s-ar putea repeta, la toate etapele de examinare, atât pentru elevii care susțin Evaluarea Națională, cât și pentru cei care dau Bacalaureatul. 



Ordinul comun al ministerelor Educației și Sănătății a fost dat pentru a elimina potențialele cazuri în care elevii ar fi contaminați cu noul virus SARS-COV2, febra fiind printre simptomele specifice. Doar că nimeni nu s-a gândit la o situație în care copiii pot chiar să demonstreze că au febră din orice alt motiv, așa cum este cazul elevului constănțean, care a ajuns la centrul de examinare direct de la spital, iar febra era cauzată de enterocolită. Dacă ar fi existat cel puțin suspiciunea de contaminare cu SARS-COV2, spitalul nu l-ar fi lăsat să plece la examen, cu branula în venă. Dar reprezentanții MEC nici măcar n-au luat în considerare contextul, ci s-au lăudat cu performanța extraordinară de a fi avut un singur caz trimis acasă, în toată țara, la prima probă a Evaluării Naționale.


În situații similare pot fi și alți elevi

Nimeni nu și-a pus problema că, indiferent dacă vorbim despre un singur caz sau mai multe, măsura a fost luată greșit, iar copilul este victima unui sistem nonfuncțional. „Trebuie să fie investigată situația, pentru că acel copil, dacă avea diagnostic de enterocolită, clar avea febră din această cauză și putea să dea examen. Noi exact din acest motiv am cerut să se poată da examen în săli separate, pentru că unii elevi pot avea alte probleme. Dar ordinul comun a fost dat în această formă și nu s-a ținut cont de celelalte posibile cauze de febră. S-a dat ordinul comun doar pentru temperatura peste 37,3 grade Celsius”, a explicat, pentru Jurnalul, Simion Hăncescu, liderul Federației Naționale a Sindicatelor din Învățământ (FSLI). Situații similare ar putea să apară și în zilele următoare, cu alți elevi care vor fi eliminați de la examene, chiar dacă demonstrează cu documente medicale că alta este cauza febrei.


„Familia ar putea să dea în judecată ministerul, pentru că este un abuz. Pot fi cazuri de copii care să aibă infecții la măsele sau orice altceva, pot fi copii foarte buni care nu vor putea intra la examen. Este și vina celor de la școală.”
Simion Hăncescu, liderul FSLI
 

×