x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Educatie Elevii francezi nu mai au voie cu telefoane mobile în şcoli şi licee

Elevii francezi nu mai au voie cu telefoane mobile în şcoli şi licee

30 Iul 2018   •   21:12
Elevii francezi nu mai au voie cu telefoane mobile în şcoli şi licee

Parlamentul francez a adoptat definitiv luni o lege care interzice telefoanele mobile în şcoli şi licee, promisiune pe care preşedintele Emmanuel Macron a făcut-o în timpul campaniei electorale şi este criticată de opoziţie ca fiind "cosmetică". 

 

Deputaţii majorităţii prezidenţiale şi de centru au votat în favoarea textului de lege în cursul unui vot final în Adunarea Naţională, camera inferioară a Parlamentului, în timp ce dreapta şi stânga s-au abţinut, criticând ''o operaţiune de comunicare'', de ''afişaj politic'', ''o lege de circumstanţă" care "nu va schimba nimic". 

Proiectul de lege interzice utilizarea oricărui obiect conectat (telefon, tabletă, ceas ...) în şcoli şi colegii, instituţii şcolare din Franţa ai căror elevi au o vârstă de până la 14-15 ani. 

Vor exista excepţii "în scopuri educaţionale", acestea vor fi la latitudinea fiecărei instituţii în regulamentul său intern, sau pentru copiii cu dizabilităţi. Activităţile legate de învăţământ care se desfăşoară în aer liber, cum ar fi sportul, sunt de asemenea vizate de această lege. 

Liceele vor avea posibilitatea, dar nu şi obligaţia, de a interzice şi alte obiecte conectate, total sau parţial. Codul francez al învăţământului interzice, conform unei legi adoptate în 2010, folosirea telefoanelor mobile "în timpul oricărei activităţi de învăţământ şi în locurile prevăzute de regulamentul intern". 

Ministrul Educaţiei, Jean-Michel Blanquer, potrivit căruia această interdicţie nu a fost efectivă în toate colegiile şi nu a avut o bază legală solidă, a salutat adoptarea acestei legi, pe care a descris-o drept o lege care ne aduce în secolul al XXI-lea şi care "transmite un mesaj societăţii franceze", dar şi la nivel internaţional. 

Pronunţându-se pentru o ''abordare modernă a tehnologiilor'', caracterizată prin "discernământ", ministrul francez a pledat pentru o abordare deopotrivă "defensivă" şi "ofensivă" pe această temă. AGERPRES

×