x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Educatie Elevii şi preşcolarii termină cursurile anului şcolar 2017-2018

Elevii şi preşcolarii termină cursurile anului şcolar 2017-2018

14 Iun 2018   •   13:53
Elevii şi preşcolarii termină cursurile anului şcolar 2017-2018

Elevii şi preşcolarii vor termina cursurile anului şcolar vineri, conform calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei Naţionale. 

Potrivit unui ordin al ministrului Educaţiei Naţionale, Valentin Popa, anul şcolar 2018-2019 va începe pe 10 septembrie şi însumează 168 de zile lucrătoare (34 de săptămâni): semestrul I - 10 septembrie 2018 - 1 februarie 2019; semestrul al II-lea - 11 februarie 2019 - 14 iunie 2019. 

Vacanţele elevilor din toate ciclurile de învăţământ sunt programate astfel: vacanţa de iarnă, în perioada 22 decembrie 2018 - 13 ianuarie 2019, vacanţa intersemestrială între 2 şi 10 februarie 2019, vacanţa de primăvară, între 20 aprilie şi 5 mai 2019 şi vacanţa de vară, din 15 iunie până în 15 septembrie 2019. 

Clasele din învăţământul primar şi grupele din învăţământul preşcolar beneficiază de vacanţă în săptămâna 27 octombrie - 4 noiembrie 2018. 

Pentru clasele terminale din învăţământul liceal, anul şcolar se încheie în data de 31 mai 2019, iar pentru clasa a VIII-a, în data de 7 iunie 2019. AGERPRES

×
Subiecte în articol: vacanta elevi