x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Educatie EVALUARE NAŢIONALĂ 2016 - Reevaluarea evaluării

EVALUARE NAŢIONALĂ 2016 - Reevaluarea evaluării

30 Iun 2016   •   10:40
EVALUARE NAŢIONALĂ 2016 - Reevaluarea evaluării

O petiţie online care a fusese semnată, până ieri, de peste 25.000 de persoane cere reevaluarea lucrărilor la matematică, la Evaluarea Naţională la care au participat peste 150.000 de elevi de clasa a opta. Iniţiatorii petiţiei spun că unul dintre subiecte, interpretarea unei diagrame, a fost ambiguu. Exerciţiul presupunea aflarea numărului de elevi care au luat nota 5 la un test în funcţie de o diagramă care avea pe o axă numărul de elevi şi pe alta valoarea notei. Diagrama nu arăta însă clar care e axa elevilor şi care e axa notelor. Astfel, rezultatul putea fi interpretat atât ca "3 elevi care au luat nota cinci", cât şi "8 elevi care au luat nota 5". Petiţionarii cer ca ambele variante – 3 sau 8 elevi să fie considerate corecte.

×