x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Educatie Examinarea transdisciplinară la Evaluarea Națională s-a amânat

Examinarea transdisciplinară la Evaluarea Națională s-a amânat

20 Dec 2019   •   11:45
Examinarea transdisciplinară la Evaluarea Națională s-a amânat

Elevii care sunt acum în clasa a VII-a vor susţine, în anul şcolar următor, Evaluarea naţională aşa cum este organizată în prezent, a anunţat ministrul Educaţiei, Monica Anisie.
"În şedinţa de Guvern am adoptat o ordonanţă de urgenţă de prorogare a unor termene prevăzute de Legea 1/2011. Măsura aceasta a fost cauzată de faptul că, în toţi aceşti ani, guvernele anterioare nu au făcut absolut nimic pentru elevii care sunt acum în clasa a VII-a, în aşa fel încât aceştia să poată susţine examenele naţionale în conformitate cu prevederile Legii 1. Vestea bună pentru părinţi şi pentru elevi este faptul că, în anul şcolar următor, cei care sunt în clasa a VII-a acum vor susţine Evaluarea naţională aşa cum este ea anul acesta", a explicat Anisie.

Ministrul Educaţiei a precizat că elevii care intră în clasa a V-a în anul şcolar 2020 - 2021 vor putea susţine Evaluarea naţională în conformitate cu Legea 1.

Aceasta a informat că această ordonanţă prorogă termenul pentru evaluarea şcolilor doctorale.
"Dacă intervenţia Guvernului nu ar fi fost realizată acum, începând cu data de 1 ianuarie, şcolile doctorale îşi pierdeau acreditarea. Trebuie să menţionez faptul că, din 2011, nu s-a realizat nimic în ceea ce priveşte evaluarea acestor şcoli doctorale. De când am venit la Ministerul Educaţiei şi nu am găsit cadrul metodologic realizat, am pus deja în dezbatere publică metodologia de evaluare a şcolilor doctorale, am constituit grupul de lucru pentru realizarea normelor metodologice şi, în curând, voi aproba prin ordin de ministru aceste norme de punere în practică a evaluării şcolilor doctorale. Menţionez că este foarte important pentru acest Guvern ca integritatea, corectitudinea să fie primordiale, prin urmare, evaluarea şcolilor doctorale se va face având ca principal criteriu etica", a afirmat Anisie.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: evaluarea nationala