x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Educatie Federația Sindicatelor Libere din Învățământ: Cerem președintelui promulgarea legii prin care dascălii pot fi ajutați să facă lecții online

Federația Sindicatelor Libere din Învățământ: Cerem președintelui promulgarea legii prin care dascălii pot fi ajutați să facă lecții online

03 Mai 2020   •   13:39
Federația Sindicatelor Libere din Învățământ: Cerem președintelui promulgarea legii prin care dascălii pot fi ajutați să facă lecții online

Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) cere președintelui Klaus Iohannis să promulge legea prin care cadrele didactice să poată fi ajutate să facă lecții online, după ce legea care prevede sprijin pentru achiziție de laptopuri, calculatoare sau tablete a trecut de Senat.

Senatul României a adoptat în 28 aprilie 2020 un proiect de lege care prevede, între altele, că „personalul didactic de predare din învățământul de stat beneficiază anual de două salarii de bază minime brute pe țară garantate în plată, din fonduri alocate de la bugetul de stat, pentru dezvoltare profesională și evoluție în carieră, precum achiziționarea de materiale și auxiliare didactice și curiculare, necesare procesului instructiv-educativ“.

FSLI susține aplicarea acestei legi, prin care dascălii pot primi sprijinul necesar achiziționării unor dispozitive tehnice pentru a putea ține lecții online, în condiții optime.

„Sperăm că această lege nu va fi atacată la Curtea Constituțională a României, așa cum a fost și legea potrivit căreia numărul elevilor de la clasă ar trebui să se reducă. Vorbim despre situații în care clase întregi au efective de 36 - 38 de elevi, fapt care nu permite desfășurarea unui învățământ de calitate. Dacă sunt parlamentari care doresc să conteste și această lege, aceștia trebuie să se decidă: se vrea sau nu găsirea soluțiilor necesare prin care și România să aibă un învățământ de calitate? ”, se arată într-un comunicat transmis duminică de FSLI.

FSLI arată că potrivit legislației în vigoare, în fișa postului, angajatorul stipulează că locul de muncă pentru lecțiile online este la domiciliul cadrelor didactice, acesta fiind obligat să le asigure angajaților, respectiv cadrelor didactice, toate condițiile pentru desfășurarea activității.

„Federația Sindicatelor Libere din Învățământ solicită Președintelui României promulgarea acestei legi adoptate de Senat, cât mai repede. Nu credem că este loc de interese politice sau de folosirea acestei legi pe post de țap ispășitor în scandalurile politice. Astăzi vedem, poate mai bine ca niciodată, consecințele lipsei de interes și a investițiilor în educație, din ultimii 30 de ani. Nu s-a investit așa cum ar fi trebuit nici în infrastructura școlară, dar nici în resursa umană.(...) Publicarea acestei legi în Monitorul Oficial ar avea drept consecință că toate cadrele didactice din România pot fi obligate să își procure echipamentul necesar pentru desfășurarea activității online. Doar așa Ministerul Educației și Cercetării va avea toate argumentele prin care să spună că acel cadru didactic care refuză învățarea online nu-și primește salariul.”, afirmă reprezentanții FSLI.

Totodată, spun sindicaliștii din Educație, autoritățile trebuie să legifereze și să pună în aplicare de urgență măsurile prin care tuturor elevilor să le fie acordat accesul la educație, prin școala online, „altfel nu mai putem vorbi despre șanse egale și nici despre respectarea unor drepturi constituționale”.

(sursa: Mediafax)

×