x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Educatie Galaţi: Universitatea Dunărea de Jos îşi reia cursurile luni

Galaţi: Universitatea Dunărea de Jos îşi reia cursurile luni

08 Ian 2017   •   12:55
Galaţi: Universitatea Dunărea de Jos îşi reia cursurile luni
Sursa foto: www.dppd.ugal.ro

Universitatea Dunărea de Jos din Galaţi, unde 88% dintre studenţi provin din Galaţi şi Brăila, îşi reia cursurile luni, potrivit programului normal, a anunţat duminică purtătorul de cuvânt al instituţiei, Angela Ribinciuc.

''Ţinând cont de condiţiile meteo de iarnă, potrivit declaraţiei rectorului Iulian Bîrsan, în cazul în care, din motive obiective, studenţii nu vor putea ajunge în cursul zilei de luni la activităţile didactice (cursuri şi laboratoare) programate, li se va acorda dreptul de a recupera fără plată, acolo unde este cazul. De asemenea, pentru cei care nu vor putea ajunge la examenele de verificare se vor face reprogramări", a precizat Ribinciuc.

Sâmbătă seară, în cadrul Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Galaţi s-a luat decizia suspendării cursurilor din grădiniţe, şcoli şi licee în zilele de luni şi marţi, ca urmare a temperaturilor foarte scăzute prognozate pentru următoarele zile şi a situaţiei generate de viscolul puternic.

În prezent, în judeţul Galaţi există un drum naţional blocat - DN 24 D, limită judeţ (Bălăbăneşti - intersecţia cu DN 26, de la km 9 la km 84) - dar şi 15 drumuri judeţene. De asemenea, există restricţie de circulaţie pentru autovehiculele de mare tonaj, 7,5 tone, pe DN 26 Galaţi- limită judeţul Vaslui şi DN 26A Oancea-Vama Oancea.

Sursa - AGERPRES

×