x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Educatie „Întâlnirile de sâmbătă cu fizica”

„Întâlnirile de sâmbătă cu fizica”

de Theodora Şutiu    |    01 Aug 2019   •   13:30
„Întâlnirile de sâmbătă cu fizica”

Începând din luna septembrie, cercetătorii de la Institutul de Fizică Nucleară, ajutaţi de oamenii de ştiinţă din spatele „Laserului de la Măgurele”, vor susţine mai multe seminarii de informare pentru oricine este pasionat de acest domeniu și are cunoștințe de matematică și fizică de liceu.

Evenimentele, numite „Întâlnirile de sâmbătă cu fizica, de la ELI-NP”, sunt deschise elevilor de liceu, studenţilor, profesorilor, dar şi părinţilor pasionaţi de ştiinţele exacte şi care vor să afle mai multe despre educaţia STEM (știință, tehnologie, inginerie, matematică) a tinerilor, spun cercetătorii. Sesiunea de toamnă este formată din 12 lecții de informare științifică și se va desfășura în perioada 15 septembrie – 15 decembrie. Participarea este gratuită. Prelegerile urmează să fie ţinute sâmbăta dimineața, de la ora 10:00 și durează două ore, cu o pauză de 10 minute, timp de 12 săptămâni consecutive. 

 

Scopul acestor seminarii gratuite organizate de cercetătorii de la Măgurele este de a-i ajuta pe tinerii și elevii de liceu „în îmbogățirea cunoștințelor, înțelegerea și aprecierea activității științifice și creșterea interesului de a urma o carieră în știință sau tehnologie”.

 

×