x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Educatie KPMG România lansează primul automat de recrutare pentru studenţii bucureşteni

KPMG România lansează primul automat de recrutare pentru studenţii bucureşteni

17 Mar 2019   •   18:50
KPMG România lansează primul automat de recrutare pentru studenţii bucureşteni

Studenţii mai multor universităţi din Bucureşti vor avea posibilitatea de a interacţiona cu primul automat de recrutare pus la dispoziţie de KPMG România în cadrul noii campanii de brand de angajator - 'Open for Talent'.

În această campanie, KPMG pune faţă în faţă candidatul şi tehnologia, prin intermediul unui automat, care va putea fi utilizat în timp real de către studenţi, începând cu jumătatea lunii martie, informează un comunicat al companiei de consultanţă fiscală.

Automatul va fi plasat, pe rând, în interiorul mai multor universităţi din Bucureşti, dar şi în cadrul evenimentelor de industrie la care compania va fi prezentă pe parcursul acestui an.

"Prin intermediul acestui automat, potenţialii candidaţi care intră în joc vor răspunde la un scurt chestionar personalizat care va face potrivirea între profilul lor şi rol. Un element de originalitate este dat de faptul că, odată parcurs chestionarul, automatul oferă candidaţilor o cutie personalizată care conţine o şosetă colorată, creată de un producător român; şoseta pereche urmând să fie primită la standul de prezentare a companiei, unde pot afla mai multe detalii despre oportunităţile de angajare existente în cadrul KPMG", se arată în comunicat.

Nouă campanie de brand de angajator cu mesajul 'Open for Talent' încurajează exprimarea individualităţii, originalităţii şi personalităţii potenţialilor angajaţi şi aduce în prim plan o dimensiune importantă a brandului KPMG: flexibilitatea.

'Open for Talent este semnalul dat de KPMG în România oamenilor îndrăzneţi care îşi doresc să dezvolte o carieră în domenii precum: audit, consultanţă fiscală, consultanţă juridică, consultanţă în afaceri, tehnologia informaţiei. Campania aceasta este una diferită faţă de cele pe care le-am lansat până acum şi asta pentru că ne-am dorit să mergem pe o idee originală, care să înglobeze felul nostru de a fi: deschişi către nou, către creativitate, către tehnologie, flexibili şi dornici de a lucra cu oameni cu personalitate, alături de care să putem creşte', spune Mădălina Racoviţan, Partener KPMG.

Potrivit sursei citate, ideea campaniei a pornit de la nevoia inerentă a oamenilor de a se exprima, iar la locul de muncă, angajaţii pot face acest lucru atât prin intermediul abilităţilor şi pasiunilor, dar şi prin intermediul hainelor pe care le poartă.

'Aşa cum spune şi sloganul campaniei noastre, 'We are Open for Talent'. Asta înseamnă că nu ne uităm la un tipar, la un 'candidat ideal', ci la candidaţi cu pasiuni, cunoştinţe şi aşteptări diverse. Căutăm potenţial, motivaţie, adaptabilitate, interes faţă de învăţarea continuă şi tehnologie. De cele mai multe ori, motivaţia compensează lipsa unor cunoştinţe acumulate în timpul facultăţii, de aceea atitudinea şi curajul de a urma propriul traseu de dezvoltare vor prevala în faţa unor cunoştinţe specifice. Căutăm talente, 'rebeli subtili' şi încurajăm exprimarea personalităţii în rândul angajaţilor şi potenţialilor angajaţi', a precizat Alina Gheuca, Manager - People, Performance & Culture.

KPMG este reţeaua globală de firme de servicii profesionale care furnizează servicii de audit, consultanţă fiscală şi în domeniul afacerilor, prezentă în 153 de ţări cu 207.000 de angajaţi în firmele membre din întreaga lume.

În România şi Republica Moldova, KPMG îşi desfăşoară activitatea în cadrul celor şase birouri din Bucureşti, Cluj-Napoca, Constanţa, Iaşi, Timişoara şi Chişinău. În prezent, dispune de peste 800 de profesionişti, atât cetăţeni români, cât şi străini. AGERPRES

×
Subiecte în articol: studenţi recrutare