x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Educatie Mihai Pintilii (FCSB) - Dacă vom face pe zmeii, Guimaraes ne va taxa

Mihai Pintilii (FCSB) - Dacă vom face pe zmeii, Guimaraes ne va taxa

21 Aug 2019   •   20:30
Mihai Pintilii (FCSB) - Dacă vom face pe zmeii, Guimaraes ne va taxa

Căpitanul echipei de fotbal FCSB, Mihai Pintilii, crede că formaţia sa trebuie să fie prevăzătoare în partida cu Vitoria Guimareas, din prima manşă a play-off-ului Europa League, lusitanii având jucători de calitate în atac care pot înscrie cu uşurinţă.

"Cred că de aceste două meciuri depinde tot sezonul nostru, fiindcă în campionat avem cel mai prost start de sezon. De când sunt eu aici nu am mai avut patru înfrângeri la rând. De asta spun că aceste două meciuri sunt vitale pentru noi, sper ca mâine să nu luăm gol. Dacă noi vom sta foarte bine în teren şi vom avea o atitudine foarte bună cred că avem o şansă foarte mare. Dacă ne vom avânta şi vom încerca să facem pe zmeii, ei având jucători de calitate în faţă, ne vor taxa. De aceea nu vreau să riscăm foarte mult. Sunt două meciuri, ne putem califica şi în deplasare, acum important este să nu luăm gol mâine", a declarat Pintilii, miercuri, într-o conferinţă de presă.

Cu doar patru puncte în clasamentul Ligii I, după şase etape, Pintilii afirmă că FCSB traversează cel mai dificil moment de când el joacă la această echipă: "Pot să spun că da, este cel mai greu moment al meu de când sunt la FCSB, uneori îmi şi ruşine să ies din casă, nici nu ştiu ce explicaţie să îi dau ăluia mic. Îmi e greu să dau nişte explicaţii, am pierdut. S-a mizat pe tineri şi a fost o conjunctură, s-a axat mai mult pe Europa. Cred că prin muncă multă, prin concentrare, să dăm totul, putem ieşi din acest impas. Dacă ai ajuns la Steaua să demonstrezi că meriţi să porţi tricoul".

Jucătorul echipei FCSB spune că se implică să dea indicaţii colegilor săi mai tineri în timpul partidelor, dar a dezminţit faptul că ar fi existat o altercaţie în vestiar, după meciul pierdut cu Politehnica Iaşi.

"Sper din tot sufletul că pot juca tot meciul, când nu voi mai putea, voi ridica mâna. Normal că mă implic în jocul echipei, îmi doresc să joace la fel de bine cum am făcut-o eu. Nu mă simt un antrenor secund, pentru că nu am carnet, mă simt doar un jucător mai puriu, mai bătrân şi sper să îi ajut cu indicaţii pe jucătorii mai tineri. Tot timpul au fost discuţii, eu ţip mereu la ei şi chiar îi înjur, şi eu merit uneori. În situaţia în care suntem trebuie să avem şi discuţii ca între bărbaţii, asta este părerea mea, dar de la o discuţie şi până la o bătaie e cale lungă. Eu nu am bătut pe nimeni în viaţa mea, mai ales la fotbal, discuţii mai aprinse am avut, dar niciodată bătaie", a mai spus Pintilii.

Partida FCSB - Vitoria Guimaraes, din cadrul primei manşe a play-off-ului Europa League, se va disputa joi, de la ora 21:30, pe stadionul ''Marin Anastasovici'' din Giurgiu.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: fcsb