x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Educatie Mihnea Costoiu: Circa 80% dintre studenți sunt angajați la finalul anului trei

Mihnea Costoiu: Circa 80% dintre studenți sunt angajați la finalul anului trei

23 Sep 2019   •   13:36
Mihnea Costoiu: Circa 80% dintre studenți sunt angajați la finalul anului trei

Rectorul Universităţii Politehnice Bucureşti, Mihnea Costoiu, a declarat că aproximativ 80% dintre studenţi sunt angajaţi încă din anul al treilea de studiu.

"În anul doi circa 40% din studenţi sunt angajaţi, în anul trei deja cifra începe cu şase. La finalul anului trei 80% dintre ei sunt deja angajaţi, ceea ce este foarte mult. Din punctul nostru de vedere ne-am dori să stea cât mai mult în şcoală, doar în şcoală, nu să fie angajaţi, să lucreze în perioada studiilor", a spus Costoiu, după deschiderea anului universitar 2019 - 2020.

Acesta a amintit că UPB are propria agenţie de plasare a forţei de muncă ce recrutează studenţi şi absolvenţi. "Avem agenţia noastră de plasare a forţei de muncă, se cheamă Polijob. Recrutăm studenţi dedicaţi pentru o anumită zonă. Foarte important - această agenţie nu este doar pentru studenţii din aceşti ani, ci şi pentru cei care au terminat în anii trecuţi", a afirmat rectorul.

Aproximativ 2.500 de studenţi străini din 100 de ţări urmează cursurile facultăţilor din cadrul UPB în acest an universitar. "Depăşim 2.500 de studenţi străini din o sut[ de ţări ale lumii. Avem studenţi veniţi din Japonia, America de Sud, toate ţările europene, nordul Africii, Orientul Apropiat, Orientul Îndepărtat. Chiar vreau să remarc faptul că, anul acesta, generaţia care a absolvit în 2019, a avut printre şefii de promoţie şapte studenţi străini care au învăţat în limba engleză, franceză sau germană în universitatea noastră", a arătat Mihnea Costoiu. El a menţionat că 70% dintre studenţii UPB sunt din provincie, iar 30% din Bucureşti.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: upb studenţi