x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Educatie Ministrul Educației anunță o modificare importantă pentru Bacalaureat 2020

Ministrul Educației anunță o modificare importantă pentru Bacalaureat 2020

30 Mai 2020   •   08:29
Ministrul Educației anunță o modificare importantă pentru Bacalaureat 2020
Sursa foto: Gov.ro

Absolvenții de liceu pot da Bacalaureatul în prima sesiune chiar dacă au febră, a spus ministrul Educației, Monica Anisie, vineri seară, la Digi 24.

„Metodologia de Bacalaureat prevede posibilitatea de a susține examenul în condiții speciale. Pentru Evaluarea Națională nu există posibilitatea aceasta. Condiții speciale înseamnă că pot da examenul în spital sau la domiciliu, cu o comisie specială. E o măsură care s-a aplicat și în anii trecuți”, a spus Anisie.

Bacalaureat 2020. Potrivit acesteia, părintele trebuie să ceară comisiei județene de Bacalaureat susținerea examenului în condiții speciale, iar comisia județeană face cere la minister, la comisia națională, care o aprobă.

Dacă elevul află în ziua examenului că nu poate intra în sală, poate da examenul cu subiectul de rezervă, după încheierea examenului din ziua respectivă, conform ministrului Educației.

 

Sursa: Mediafax

×
Subiecte în articol: monica anisie Bacalaureat 2020