x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Educatie Modificări importante în acordarea burselor pentru elevi. Iohannis a semnat legea

Modificări importante în acordarea burselor pentru elevi. Iohannis a semnat legea

17 Ian 2019   •   16:50
Modificări importante în acordarea burselor pentru elevi. Iohannis a semnat legea

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, joi, decretul privind promulgarea Legii pentru modificarea şi completarea Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011.

"Elevii de la cursurile cu frecvenţă în învăţământul preuniversitar de stat beneficiază lunar de burse de performanţă, burse de merit, burse de studiu şi de burse de ajutor social. (...) Cuantumul minim al bursei de performanţă, al bursei de merit, al bursei de studiu şi de bursei de ajutor social se stabileşte anual prin hotărâre de Guvern", prevede actul normativ.

Legea mai prevede că bursa de ajutor social se poate cumula cu bursa de performanţă, bursa de merit sau cu bursa de studiu.

De asemenea, se stipulează şi că pentru elevii cu cerinţe educaţionale speciale sau nedeplasabili din motive medicale se poate organiza învăţământ la domiciliu sau pe lângă unităţile de asistenţă medicale.

"Pentru copiii cu dizabilităţi locomotorii, în vederea integrării acestora în învăţământul cu frecvenţă, se vor achiziţiona elevatoare sau procesul instructiv-educativ se va desfăşura într-o sală situată la parterul unităţii", se arată în actul normativ.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: burse de studiu