x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Educatie Nouă materie în şcoli: Educaţie şi cultură media

Nouă materie în şcoli: Educaţie şi cultură media

11 Iul 2019   •   16:18
Nouă materie în şcoli: Educaţie şi cultură media
Sursa foto: dolgachov/Getty Images/iStockphoto

Elevii din clasele a VI-a și a IX-a ar putea studia pe viitor o nouă materie obligatorie, „Educație și cultură media”, potrivit unui proiect legislativ. Iniţiativa, care a trecut deja de Senat, a fost creată pentru a le dezvolta copiilor „capacitățile de a judecă critic”. Materia ar urma să fie predată de profesorii de Limba română, Istorie, Cultură civică sau Filosofie. Inițiatorul proiectului de lege susține că dezvoltarea fenomenului „fake news” generează o criză pentru societatea contemporană și amenință inclusiv bună funcționare a democrațiilor liberale, de aceea este important că elevii să învețe să combată acest fenomen. „Dezvoltarea unor abilități media și a unei capacități de a judecă critic, în mod independent, informațiile primite, nu constituie un element educațional de specialitate”, se menționează în expunerea de motive.  

 

 

×