x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Educatie ONU cere întoarcerea elevilor în sălile de clasă pentru a se evita o catastrofă generațională

ONU cere întoarcerea elevilor în sălile de clasă pentru a se evita o catastrofă generațională

04 Aug 2020   •   15:42
ONU cere întoarcerea elevilor în sălile de clasă pentru a se evita o catastrofă generațională

Secretarul general al ONU Antonio Guterres averzitează că va avea loc o "catastrofă generaţională" din cauza închiderii şcolilor, fapt cauzat de pandemia de coronavirus. El spune că aducerea elevilor în sălile de clasă, în condiții de siguranță, trebuie să fie "principala prioritate" a guvernanților, transmite Reuters.

"Acum ne confruntăm cu o catastrofă generaţională ce ar putea irosi un potenţial uman incalculabil, submina decenii de progres şi exacerba inegalităţile înrădăcinate.

Odată ce transmisia locală ce COVID-19 este sub control, a-i aduce pe elevi înapoi la şcoală şi în instituţii de învăţământ în condiţii de siguranţă trebuie să fie principala prioritate. Consultarea cu părinţii, îngrijitorii, profesorii şi tinerii este fundamentală", a declarat oficialul.

El a lansat o campanie ONU cu titlul "Save our Future" ("Salvaţi-ne viitorul").

De la mijlocul lunii iulie, şcolile au fost închise în circa 160 de ţări, lucru care a afectat peste un miliard de elevi, în timp ce nu mai puţin de 40 de milioane de copii au ratat educaţia preşcolară.

Aceasta se adaugă celor mai mult de 250 milioane de copii care nu mergeau la şcoală înainte de pandemie şi în timp ce doar un sfert din elevii de gimnaziu din ţările în curs de dezvoltare au plecat cu cunoştinţe de bază, a declarat el într-o videoconferinţă.

Recomandările ONU pentru întoarcerea elevilor în școli intervin la scurt timp după ce președintele american Donald Trump insistă pentru redeschiderea şcolilor.
 

×