x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Educatie Părinţii luptă pentru promovarea în clasa a doua

Părinţii luptă pentru promovarea în clasa a doua

de Theodora Şutiu    |    22 Ian 2019   •   09:20
Părinţii luptă pentru promovarea în clasa a doua

Declaraţia ministrului Educaţiei, Ecaterina Andronescu, conform căreia copiii ar trebui să fie lăsaţi repetenţi încă din clasa I, a creat valuri printre elevi şi părinţi. Iulian Cristache, preşedintele Federaţiei Părinţilor, este revoltat şi declară că o nouă Lege a Educaţiei care să nu fie concepută în interesul elevilor va scoate oamenii în stradă.

„Sub nicio formă nu suntem de acord cu aşa ceva. Un elev de şase sau şapte ani va suferi o traumă emoţională dacă i se pune o asemenea etichetă la o vârstă atât de fragedă. Nu ai cum să îi explici unui copil atât de mic ce a greşit şi de trebuie să stea un an acasă şi colegii lui, nu. Doamna Andronescu putea să ne consulte şi pe noi cu privire la această măsură radicală, dar nu a făcut-o”, a spus Iulian Cristache pentru Jurnalul.

Măsuri radicale

Totodată, Iulian Cristache susţine că o nouă Lege a Educaţiei, făcută din scurt, ar putea scoate oamenii în stradă. „Dacă această măsură ajunge în şcoli, parte dintr-o Lege a Educaţiei care nu este în favoarea elevilor, noi suntem pregătiţi să ieşim în stradă, mai ales dacă nu vom fi consultaţi. Aceşti copii, care din păcate nu reuşesc să asimileze cunoştinţele de bază încă din primul an de şcoală, ar trebui să se bucure de acest sprijin în cadrul programului Şcoală după Şcoală, pentru că tocmai din acest motiv a fost creat, şi ar fi extrem de eficient mai ales în zona rurală, unde cei mici de multe ori nu au sprijin din partea familiei şi ajung pe băncile şcolii fără să aibă un minimum de cunoştinţe”, a completat Cristache.

Ce spune Legea Educaţiei

Conform actualei Legi a Educaţiei, elevii mai mari de clasa I pot fi lăsaţi repetenţi în următoarele situaţii: dacă au obţinut medii anuale sub 5, nota echivalentă pentru calificativul insuficient, la mai mult de 2 discipline, dacă au o medie la purtare anuală mai mică de 6/calificativul insuficient, respectiv mai mică de 7 în cazul liceelor pedagogice şi teologice, dacă au rămas corigenţi şi nu se prezintă la examene şi dacă nu se prezintă la sesiunea de încheiere a situaţiei şcolare la cel puţin o disciplină.

În Legea Educaţiei mai scrie şi că în învăţământul primar repetenţia apare numai după finalizarea ciclului de achiziţii fundamentale (clasa a II-a). Elevii care, la încheierea clasei I ,nu au asimilat cunoştinţele de bază vor rămâne în colectivele în care au învãţat şi vor intra într-un program de remediere/recuperare şcolară.

 

 

 

×