x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Educatie Proiect: Uniforma școlară, obligatorie și gratuită din toamnă

Proiect: Uniforma școlară, obligatorie și gratuită din toamnă

de Monica Cosac    |    29 Mai 2020   •   08:00
Proiect: Uniforma școlară, obligatorie și gratuită din toamnă
Sursa foto: Karina Knapek/Intact Images

Elevii ar putea fi obligați să poarte uniforme, începând din anul școlar 2020-2021, dar vor primi și bani ca să și le cumpere, dacă un proiect de lege, depus la Senat pentru dezbatere, va fi sprijinit de parlamentari și promulgat de președintele țării.

 

Propuneri și dezbateri privind obligativitatea uniformei școlare apar aproape în fiecare an, însă până în prezent nu s-au bucurat de susținerea „beneficiarilor”. Inițiativa legislativă depusă zilele trecute la Senat se referă la modificarea „art. 5 din Legea 35/2007 privind creșterea siguranței în unitățile de învățământ” și propune ca fiecare unitate de învățământ să își stabilească o uniformă distinctivă pentru elevi. În prezent, școlile nu sunt obligate să adopte, neapărat, un model de uniformă, ci trebuie doar să adopte un semn distinctiv (ecuson, o eșarfă etc.). Totodată, modelul uniformelor școlare ar urma să fie comunicat Poliției și Jandarmeriei.

 

O altă prevedere a proiectului de lege este ca statul să suporte anual costul uniformelor școlare, fondurile necesare urmând a fi asigurate din bugetul Ministerului Educației și Cercetării. Practic, fiecare elev ar urma să primească 350 de lei pe an, pentru a-i cheltui pe uniforme școlare, însă banii nu vor fi dați toți odată, ci vor fi acordați în două tranșe semestriale.

 

În expunerea de motive, inițiatorii legii invocă, pe de o parte, perioada Interbelică, în care „purtarea uniformei școlare era un motiv de mândrie pentru elevii români”, dar și faptul că o uniformă „bine aleasă” ar putea preveni bullying-ul, prin diminuarea diferențelor de statut socio-economic.


 

×