x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Educatie Scandal pentru autonomie universitară

Scandal pentru autonomie universitară

de Diana Scarlat    |    18 Iun 2020   •   10:56
Scandal pentru autonomie universitară
Sursa foto: Wavebreakmedia Ltd/Getty Images/Wavebreak Media

O modificare legislativă introdusă de un senator PMP și votată, marți, în Senat, a stârnit un val de revoltă din partea mai multor universități și asociații. Prin modificarea adusă Legii Educaţiei, se elimină cursurile despre diferența de gen, care ține de ideologie, însă astfel se creează un precedent periculos, pentru că se îngrădește autonomia universitară, garantată de actuala legislație. Ceea ce nu se înțelege, în acest scandal, este faptul că în științele socio-umane sunt mai multe școli de gândire, bazate pe ideologii diferite, iar o universitate poate adera la una dintre ideologii. În întreaga lume sunt cunoscute orientările universităților, astfel încât studenții aleg în cunoștință de cauză, ceea ce în România nu se întâmplă.

 

Amendamentul la Legea Educației 1/2011, votat marți în Senatul României, sună astfel: „În unitățile, în instituțiile de învățământ și în toate spațiile destinate educației și formării profesionale, inclusiv în unitățile care oferă educație extrașcolară sunt interzise; activitățile în vederea răspândirii teoriei sau opiniei identității de gen, înțeleasă ca teoria sau opinia că genul este un concept diferit de sexul biologic și că cele două nu sunt întotdeauna aceleași”. Universitatea din București a transmis, ieri, un comunicat de presă, prin care dezaprobă intervenția prin modificare legislativă în autonomia universitară, invocând dreptul constituțional la libertatea de gândire și de conștiință, libertatea opiniilor și autonomia universitară. O reacție dură a venit și de la Școala Națională de Științe Politice și Administrative (SNSPA) și de la alte universități care se opun modificării legislative.

 

Şcoli de gândire

 

Ceea ce nu se înțelege în România, la 30 de ani de la căderea regimului comunist, este faptul că universitățile reprezintă școli de gândire bazate pe ideologii. Astfel, o universitate poate fi aleasă tocmai pentru că reprezintă școala neomarxistă sau școala umanistă etc. Interzicerea prin lege a unei ideologii sau a unei școli de gândire este posibilă doar într-un regim dictatorial. Cu toate acestea, în cei 30 de ani, în țara noastră nu s-a prezentat niciodată explicit deosebirea între școlile de gândire sau ideologii, nici faptul că științele umaniste presupun nu doar cunoașterea mai multor ideologii, ci și aderarea la una dintre acestea. Dacă universitățile din România și-ar explica apartenența la o școală de gândire sau la alta, nu s-ar mai ajunge la situația în care anumite abordări să fie eliminate prin lege, pentru că studenții ar ști ce orientare are universitatea pe care o aleg, în cunoștință de cauză. Pe de altă parte, și impunerea abordării unor idei aparținând unei anumite ideologii este la fel de nocivă și dictatorială ca și eliminarea lor.

 

 

Dacă prin modificare legislativă s-ar impune cursurile și abordările eliminate prin noile amendamente le Legea Educației, ar fi același tip de intruziune în autonomia universitară. Crearea unui precedent este foarte periculoasă.

 

×
Subiecte în articol: scandal autonomie universitară