x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Educatie Spot Admissions, pentru tinerii care vor să studieze în Marea Britanie

Spot Admissions, pentru tinerii care vor să studieze în Marea Britanie

10 Iul 2018   •   14:49
Spot Admissions, pentru tinerii care vor să studieze în Marea Britanie

Tinerii români care vor să studieze la universităţi de prestigiu din Marea Britanie pot participa marţi şi miercuri la sesiunea de interviuri Spot Admissions, organizată de Serviciul de consiliere gratuită pentru cei care doresc să urmeze studii în străinătate - EDMUNDO. 

Spot Admissions reprezintă o sesiune de interviuri de doar 15 minute, la finalul căreia tinerii din România ce doresc să studieze în străinătate află pe loc dacă sunt admişi sau nu la universităţi din Anglia. 

Pentru a participa la aceste interviuri, tinerii trebuie să se înscrie online pe www.spotadmissions.ro, să îşi pregătească diploma sau adeverinţa cu notele obţinute la Bacalaureat sau licenţă, foaia matricolă şi, opţional, un certificat de limba engleză dacă îl au deja disponibil. 

La Spot Admissions participă 14 universităţi din Marea Britanie şi The Entrepreneurship Academy, singura universitate antreprenorială din România. Interviurile vor avea loc în Bucureşti, pe Bulevardul Dacia nr. 99. Pentru cei care locuiesc în provincie, interviurile pot fi susţinute şi de la distanţă pe Skype. 

Universităţile britanice ce vin la Spot Admissions sunt: Coventry University, Anglia Ruskin University, Birmingham City University, University of Essex, University of Greenwich, University of Hertfordshire, University of Hull, London South Bank University, Navitas, University of Northampton, University of Plymouth, University of Portsmouth, University of Sunderland, University of West London. 

"Procesul standard de admitere la universităţile din străinătate, în special la cele britanice care sunt preferate de majoritatea tinerilor din România, constă în realizarea unui dosar (electronic) ce cuprinde un eseu personal, o scrisoare de recomandare şi dovada unei bune înţelegeri a limbii engleze. Prin intermediul acestui dosar universitatea evaluează motivaţia viitorului student pentru domeniul ales, pe care se pune mai mult accent decât pe notele obţinute la examenele finale (Bac, Licenţă etc.) solicitate ulterior. Atractivitatea sistemului educaţional britanic este generată şi de oferta extrem de diversă a domeniilor şi programelor de licenţă sau masterat disponibile tinerilor din România, multe dintre acestea neavând echivalent în cadrul programelor oferite de universităţile din România. Un alt avantaj îl reprezintă şi multiplele opţiuni de finanţare a studiilor pe care atât Guvernul britanic, cât şi universităţile le oferă, tinerii consiliaţi de către EDMUNDO reuşind să obţină doar anul trecut burse de peste 135.000 de lire", se arată în comunicat. AGERPRES

×