x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Educatie Valoarea minimă a burselor pentru elevi, majorată

Valoarea minimă a burselor pentru elevi, majorată

de Theodora Şutiu    |    31 Mai 2019   •   10:10

Bursele de performanţă, de merit şi cele sociale destinate elevilor din învăţământul preuniversitar vor începe de la 100 de lei din 2020, se arată într-un proiect de hotărâre iniţiat de Ministerul Educaţiei şi semnat de premierul Viorica Dăncilă. Practic, începând de anul viitor, autorităţile locale vor fi obligate să respecte pragul impus de Guvern: „Bursele se alocă din bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale de care aparțin unitățile de învățământ preuniversitar de stat, din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat. Sumele alocate acestor drepturi nu pot fi mai mici de 100 de lei”, se arată în proiectul de hotărâre semnat de premierul Viorica Dăncilă. În nota de fundamentare se arată că măsura a fost luată ținând cont de nivelul minim al cheltuielilor necesare subzistenței. Același document mai arată că pentru anul școlar 2019-2020 autoritățile locale vor trebui să asigure 360.000 mii lei pentru un număr de aproximativ 400.000 de elevi care vor primi astfel de burse.

×
Subiecte în articol: bursa elevi