x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe 10 persoane arestate în ancheta privind asasinarea jurnalistei Daphne Caruana Galizia

10 persoane arestate în ancheta privind asasinarea jurnalistei Daphne Caruana Galizia

04 Dec 2017   •   13:55
10 persoane arestate în ancheta privind asasinarea jurnalistei Daphne Caruana Galizia
Sursa foto:

10 persoane au fost arestate în Malta, după ce jurnalista de investigaţie Daphne Caruana Galizia a fost ucisă, a declarat prim-ministrul maltez Joseph Muscat, în cadrul unei conferinţe de presă care a avut loc luni, 4 decembrie, relatează The Guardian.

Caruana Galizia, care a scris în mai multe rânduri despre corupţia prezentă în Malta, a murit în luna octombrie, după ce o bombă amplasată sub maşina acesteia a explodat.

Prim-ministrul Joseph Muscat, în cadrul unei conferinţe de presă care a avut loc în această dimineaţă, a afirmat că există “suspiciuni rezonabile” că cei arestaţi sunt implicaţi în crimă. Poliţia are la dispoziţie 48 de ore pentru a interoga suspecţii, pentru a decide dacă aceştia vor fi eliberaţi sau nu din arest. Cel puţin opt dintre suspecţi sunt cetăţeni maltezi.

Muscat şi-a oferit “angajamentul personal” că nicio piatră nu va rămâne neîntoarsă în căutarea vinovaţilor. Prim-ministrul nu a oferit detalii despre indicile găsite sau despre cum aceşti indivizi au fost conectaţi cu crima, dar a menţionat că munca a fost făcută de FBI, Europol şi serviciile de securitate finlandeze.

Fiul jurnalistei ucise, Matthew Caruana Galizia, care este de asemenea jurnalist, a afirmat că familia lui a primit un apel de la biroul magistraturii, pentru a li se aduce la cunoştinţă cele 10 arestări făcute, dar nu are alte detalii.

Guvernul maltez a fost o sursă controversată a investigaţiilor, din cauza acuzaţiilor că nu ar fi imparţial sau independent. Familia jurnalistei a apelat la acţiuni legale împotriva poliţiei malteze şi a cerut ca şeful poliţiei care investiga acest caz, Silvio Valletta, să fie înlăturat din anchetă, deoarece este căsătorit cu un ministru de top din guvernul maltez. Ambii soţi au fost subiecte ale criticii jurnalistei.

Familia a mai afirmat că această crimă a fost una în care a fost vizată o jurnalistă a cărei muncă se concentra pe denunţarea “corupţiei, criminalităţii, conflictelor de interese şi eşecurile etice ale deciziilor luate” de către politicieni şi asociaţii lor.

 

×