x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe 120.000 de soldați americani, pentru al treilea război din Golf

120.000 de soldați americani, pentru al treilea război din Golf

de Şerban Mihăilă    |    15 Mai 2019   •   09:40
120.000 de soldați americani, pentru al treilea război din Golf
Sursa foto: Spc. Craig Carter/Training Support Activity Europe

Cel de-al treilea război din Golf este pe punctul să izbucnească, iar Statele Unite au pus la punct ultimele detalii ale unei desfășurări impresionante de forțe în Orientul Mijlociu, ce ar putea declanșa o ofensivă comparabilă cu invazia din Irak, din 2003. Liderii militari de la Washington au trasat planurile pentru trimiterea a 120.000 de militari americani în apropierea granițelor iraniene, dacă Teheranul atacă forțele SUA din regiune sau accelerează programul său de înarmare nucleară.

Planul i-a fost dezvăluit președintelui american, Donald Trump, de către secretarul Apărării în exercițiu, Patrick Shanahan, după ce a fost revizuit de câteva ori, la cererea expresă a membrilor aripii dure din administrația de la Washington, conduși de către John R. Bolton, consilierul prezidențial pentru securitate națională, scrie publicația „The New York Times”. Același Bolton anunța, în urmă cu o săptămână, trimiterea în zonă a portavionului „USS Abraham Lincoln”, care mai fusese prezent în Golful Persic și în timpul invaziei Irakului, în 2003. Alături de portavion și de grupul său naval de luptă, în regiune au mai fost trimise numeroase bombardiere americane. La vremea respectivă, Bolton afirma că grupul de luptă a fost desfășurat ca „răspuns de descurajare la o serie de indicii și avertismente îngrijorătoare”, în privința unor posibile atacuri iraniene asupra forțelor și a intereselor americane din regiune. De atunci, la sfârșitul săptămânii trecute, acte de sabotaj contra a două petroliere saudite au fost comise de „autori necunoscuți” în largul coastelor Emiratelor Arabe Unite, lângă strâmtoarea Ormuz, pe care Iranul a amenințat că o va închide, dacă SUA continuă „politica agresivă” față de Teheran. Actele de sabotaj au fost condamnate imediat de iranieni, care au acuzat „un complot regizat de agenți străini” pentru justificarea unei intervenții militare americane. Potrivit cotidianului „The New York Times”, planul prezentat de Shanahan prevede zonele în care forțele terestre, aeriene și navale americane vor fi desfășurate pe teritoriile aliaților regionali ai SUA, în apropierea granițelor iraniene. Planul nu prevede în mod expres o invazie terestră asupra Iranului, care ar necesita trimiterea unui număr și mai mare de trupe, susține o sursă din administrația de la Washington, citată de „The New York Times”. Cei 120.000 de militari americani se apropie însă de numărul soldaților trimiși la invazia Irakului, în 2003. Mai mult, desfășurarea masivă a unei asemenea forțe aeriene, terestre și navale ar oferi Teheranului mai multe ținte pe care le-ar putea ataca și, în același timp, numeroase motive pentru a recurge la acte de agresiune contra SUA, riscând astfel provocarea unui conflict de proporții. O desfășurare de o asemenea amploare ar distruge politica de retragere a trupelor americane din Orientul Milociu, începută de fostul președinte american, Barack Obama, în Irak, în 2011. Din acest motiv, au apărut neînțelegeri majore în cadrul administrației americane în privința acestui plan. În același timp, nu este încă foarte clar dacă Donald Trump va fi de acord să trimită trupele americane înapoi, în Orientul Mijlociu, în condițiile în care șeful Casei Albe a anunțat deja că, din rațiuni financiare, intenționează să retragă armata SUA din Siria și Afganistan.

Condiții pentru război

În ultimele săptămâni, tesiunile dintre Washington și Teheran au atins cote fără precedent. Casa Albă a pus capăt derogărilor care permiteau unui număr de opt state să cumpere petrol iranian și a plasat pe lista neagră a terorismului Corpul Gărzilor Revoluţionare din Iran, trupele de elită ale armatei iraniene. Concomitent, sub presiunea sancțiunilor SUA, Iranul a renunțat la o parte din angajamentele asumate în cadrul acordului nuclear internațional.

Americanii nu sunt gata de război, în special deoarece Israelul se află în raza noastră de acțiune

Ali Motahhari, vicepreședintele parlamentului iranian

 

 

×