x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe 14 persoane au murit în Japonia din cauza caniculei

14 persoane au murit în Japonia din cauza caniculei

17 Iul 2018   •   11:56
14 persoane au murit în Japonia din cauza caniculei

Un val de căldură intensă a provocat decesul a cel puţin 14 persoane în Japonia, pe durata weekendului prelungit, a relatat marţi presa locală, temperaturile ridicate împiedicând redresarea zonelor afectate de inundaţiile care au ucis peste 200 de persoane săptămâna trecută, relatează Reuters. 

Luni, zi de sărbătoare naţională în Japonia, temperaturile au depăşit 39 de grade Celsius în unele regiuni din interiorul arhipelagului şi, asociate cu un grad ridicat de umiditate, au dat naştere unor circumstanţe periculoase pentru organismul uman, potrivit agenţiei meteorologice nipone (JMA). 

Cel puţin 14 persoane au decedat din cauza căldurii în timpul weekendului prelungit, relatează presa locală. Printre victime s-a aflat şi o femeie în vârstă de aproximativ 90 de ani, care a fost găsită inconştientă pe un câmp. Alte mii de persoane au fost spitalizate pentru afecţiuni legate de caniculă. 

Căldura a fost mai intensă în regiunile fără ieşire la mare precum prefectura Gifu, unde termometrele din oraşul Ibigawa arătau 39,3 grade Celsius luni, cea mai ridicată temperatură înregistrată pe teritoriul ţării. În capitala Tokyo, s-au înregistrat 34 de grade Celsius luni. 

Valorile termice în regiunile din vestul Japoniei, afectate de inundaţiile catastrofale, au atins 34,3 grade Celsius marţi până la prânz, îngreunând munca militarilor şi a voluntarilor care curăţă zona de noroi şi resturi. 

''Este foarte cald. Tot ce putem face este să bem apă'', a declarat un bărbat din Okayama pentru postul de televiziune NHK. 

Temperaturi de peste 35 de grade au fost înregistrate duminică în 200 de localităţi din Japonia, potrivit JMA, fenomen neobişnuit pentru luna iulie, dar nu fără precedent. 

Temperaturi similare au fost înregistrate în 213 localităţi într-o zi de iulie din anul 2014. 

Anul trecut, 48 de persoane au decedat din cauza căldurii în perioada mai-septembrie, 31 dintre decese fiind înregistrate în luna iulie, potrivit statisticilor Agenţiei pentru managementul dezastrelor şi incendiilor. 

Valul de căldură din prezent este cauzat de suprapunerea a două fronturi atmosferice de presiune ridicată deasupra celei mai mari părţi a teritoriul nipon şi se estimează că va continua cel puţin până la finalul săptămânii, potrivit JMA.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: japonia canicula