x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe 2 palestinieni au fost uciși, 250 răniți, între care și un jurnalist, de militarii israelieni

2 palestinieni au fost uciși, 250 răniți, între care și un jurnalist, de militarii israelieni

06 Apr 2018   •   20:00
2 palestinieni au fost uciși, 250 răniți, între care și un jurnalist, de militarii israelieni

Doi palestinieni au fost ucişi vineri de gloanţe trase de soldaţi israelieni şi circa 250 răniţi în ciocnirile de la graniţa dintre Israel şi Gaza, a anunţat Ministerul Sănătăţii din enclava palestiniană, informează AFP. 

Un palestinian a fost ucis la est de oraşul Gaza şi altul la est de Khan Yunes, în sudul enclavei palestiniene, a precizat ministerul într-un comunicat. 

Alţi 250 de palestinieni au fost răniţi de gloanţe sau de tiruri de gaze lacrimogene, a adăugat ministerul. 

Mii de palestinieni participă la noi proteste de-a lungul graniţei dintre Gaza şi Israel, la o săptămână după violenţele în timpul unor manifestaţii similare ce au costat viaţa a 19 palestinieni. 

Israelul a avertizat că ordinul de tragere rămâne acelaşi ca la 30 martie, în ciuda criticilor ONU şi Uniunii Europene cu privire la utilizarea de către Israel a gloanţelor reale. 

Armata israeliană a declarat vineri într-un comunicat că "aproximativ 10.000 de palestinieni au fost implicaţi în ciocniri în cinci locuiri de-a lungul frontierei cu Fâşia Gaza". 

Mai mulţi protestatari "au încercat să deterioreze şi să treacă bariera de securitate sub un ecran de fum creat de anvelope aprinse", în timp ce aruncau cocteiluri Molotov, a adăugat armata.AGERPRES

×