x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe 200 de decese înregistrate într-un spital australian dintr-o eroare tehnică

200 de decese înregistrate într-un spital australian dintr-o eroare tehnică

14 Aug 2014   •   17:25
200 de decese înregistrate într-un spital australian dintr-o eroare tehnică

Un spital din Australia a prezentat scuze în mod public după ce decesul a 200 de pacienţi a fost comunicat medicilor de familie care se ocupau de aceştia.

Pacienţii erau, desigur, vii, însă, dintr-o eroare tehnică, fişele de externare au fost încurcate cu fişele de deces, iar apoi trimise prin fax medicilor de familie care aveau pacienţii în grijă.

Medicii de familie din Australia sunt notificaţi ori de câte ori un pacient aflat în grija lor este externat dintr-un spital.

Incidentul s-a petrecut la spitalul Austin din Melbourne, reprezentanţii instituţiei cerând public scuze medicilor de familie care au fost notificaţi de decesul pacienţilor lor.

"Ne cerem scuze fără ezitare pentru faptul că am afectat medicii de familie, care, în mare parte, au fost foarte înţelegători faţă de această eroare", se arată într-un comunicat al spitalului.

Asociaţia Medicală Australiană a catalogat înregistrarea eronată a deceselor inacceptabilă.

Cazul a stârnit valuri şi în viaţa politică, opoziţia australiană dând această gafă drept exemplu pentru excesul de birocraţie din sistemul sanitar. 

×
Subiecte în articol: deces spital birocraţie gafa