x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe 205 milioane de euro pentru stimularea industriei europene de apărare

205 milioane de euro pentru stimularea industriei europene de apărare

19 Iun 2020   •   14:03
205 milioane de euro pentru stimularea industriei europene de apărare
Sursa foto: pixabay.com

Comisia Europeană a anunţat că 16 proiecte industriale paneuropene în domeniul apărării şi trei proiecte privind tehnologiile disruptive vor beneficia de finanţare în valoare de 205 milioane de euro prin intermediul Acţiunii pregătitoare privind cercetarea în materie de apărare (PADR) şi Programul european de dezvoltare industrială în domeniul apărării (EDIDP).

441 de entităţi au dat curs cererii de propuneri EDIDP, contribuind la 40 de propuneri.

223 de entităţi, care au contribuit la 16 propuneri, vor fi sprijinite prin EDIDP. În proiectele EDIDP sunt implicaţi participanţi din 24 de state membre. 83 de IMM-uri, adică 37% din numărul total de companii, primesc finanţare din partea EDIDP.

PADR sprijină trei proiecte dedicate tehnologiilor disruptive, în pregătirea viitorului Fond european de apărare, care alocă până la 8% din bugetul său acţiunilor disruptive.

Proiectele vor sprijini dezvoltarea capacităţilor europene de apărare, cum ar fi dronele şi tehnologiile conexe (drone tactice şi drone dificil de detectat, sisteme de detecţie şi evazive pentru drone militare, platforme informatice periferice pentru drone), tehnologii spaţiale (receptoare criptate Galileo de calitate militară, sarcină utilă optică de calitate militară pentru sateliţi mici, sisteme big data pentru supraveghere prin satelit), vehicule terestre fără pilot, sisteme de rachete de înaltă precizie, (BLOS - rachete antitanc), platforme navale, capacităţi de atac electronic aeropurtate, reţele tactice şi suprasecurizate, platforme de avertizare pentru situaţii de urgenţă cibernetică sau tehnologii de camuflaj activ de generaţie următoare.

Acestora li se adaugă celelalte 15 proiecte de cercetare deja finanţate, începând din 2017, prin PADR.

EDIDP, în valoare de 500 de milioane de euro pentru perioada 2019-2020, şi PADR, care a dispus de un buget de 90 de milioane de euro pentru perioada 2017-2019, sunt programe-pilot ale viitorului Fond european de apărare, care vor sprijini funcţionarea unei baze industriale de apărare inovatoare şi competitive şi vor contribui la autonomia strategică a UE.

PADR acoperă faza de cercetare a produselor de apărare, inclusiv cele privind tehnologiile disruptive, iar EDIDP sprijină proiectele de colaborare privind dezvoltarea, de la proiectare la prototip.

În industria de apărare a UE lucrează 440 000 de angajaţi cu înaltă calificare 

Acest sector va fi afectat sever de criza provocată de coronavirus. 

×
Subiecte în articol: Comisia Europeana industria de aparare