x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe 3 "vedete ale reţelelor de socializare", arestate la Abu Dhabi pentru că au participat la "Kiki challenge"

3 "vedete ale reţelelor de socializare", arestate la Abu Dhabi pentru că au participat la "Kiki challenge"

24 Iul 2018   •   14:50
3 "vedete ale reţelelor de socializare", arestate la Abu Dhabi pentru că au participat la "Kiki challenge"
Sursa foto: Youtube

Autorităţile din Abu Dhabi au ordonat luni arestarea a trei "vedete ale reţelelor de socializare", acuzate de participarea la "Kiki challenge", o provocare la modă, care constă în a te filma în timp ce cobori din maşină şi apoi dansezi lângă aceasta, informează AFP. 

Cei care participă la această provocare se filmează coborând din maşini, uneori aflate în mers, pe ritmurile melodiei "In my feelings", a rapperului canadian Drake, şi apoi dansând lângă maşină. 

"Acest comportament este contrar valorilor societăţii din Emirate şi constituie o încălcare a moralităţii publice", a declarat procuratura din Abu Dhabi într-un comunicat, fără a specifica identitatea persoanelor pe care le descrie drept "vedete ale reţelelor de socializare". 

Procuratura a adăugat că acestea vor fi intervievate sub acuzaţia de a " fi pus în pericol viaţa lor şi a altora, încălcând moralitatea publică prin utilizarea reţelelor de socializare pentru a promova practici incompatibile cu valorile şi tradiţiile societăţii". 

Persoanele în cauză ar putea fi amendate sau condamnate la închisoare, a completat procuratura din Abu Dhabi.

AGERPRES

×