x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe 4,2 milioane de persoane au murit din cauza poluării atmosferice în 2015

4,2 milioane de persoane au murit din cauza poluării atmosferice în 2015

15 Feb 2017   •   16:58
4,2 milioane de persoane au murit din cauza poluării atmosferice în 2015

Poluarea atmosferică a provocat moartea a 4,2 milioane de persoane în 2015, cifră care o plasează drept principala cauză de deces legată de mediu în întreaga lume, potrivit unui studiu realizat de Health Effects Institutes cu sediu la Boston (SUA) şi citat de EFE. 

Studiul publicat marţi relevă că 92 % dintre locuitorii planetei trăiesc în zone unde aerul este nociv pentru sănătate, scrie Agerpres.

China şi India, cu 1,1 milioane de decese premature în 2015, au fost ţările cele mai afectate de contaminarea atmosferică. Cele două ţări însumează peste jumătate din decesele din întreaga lume. În timp ce gigantul asiatic a reuşit să stabilizeze în ultimii ani efectele poluării asupra populaţiei, în India cifra deceselor a crescut din 1990 cu aproape 50 %, notează studiul. 

În afară de aceste două ţări, aerul contaminat a fost un flagel şi pentru Asia de Sud-Est, Africa Centrală şi zona occidentală a Africii Subsahariene. 

Pe de altă parte, Europa şi SUA au înregistrat o ameliorare a nivelurilor de contaminare, iar tendinţa arată că oamenii de aici sunt de la un an la altul mai puţin expuşi la un aer nociv.

×
Subiecte în articol: China india poluare decese