x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe 56 de milioane de americani afectaţi de furtuna de zăpadă Janus. Stare de urgenţă la New York

56 de milioane de americani afectaţi de furtuna de zăpadă Janus. Stare de urgenţă la New York

22 Ian 2014   •   08:37
56 de milioane de americani afectaţi de furtuna de zăpadă Janus. Stare de urgenţă la New York

Autorităţile au decretat situaţie de urgenţă în cinci regiuni ale statului New York după ce un viscol puternic s-a abătut asupra coastei de nord-est a Statelor Unite ale Americii. În zona afectată de furtuna de zăpadă "Janus" se află aproximativ 56 milioane de persoane, relatează miercuri portalul Weather, citat de Ria Novosti.

Mai mult de 3.000 de zboruri au fost anulate marţi în SUA din cauza deteriorării condiţiilor meteorologice, iar miercuri majoritatea aeroporturilor din New York şi împrejurimi vor rămâne închise.

Autorităţile au cerut cetăţenilor să nu iasă din case şi să se deplaseze, pe cât posibil, cu mijloacele de transport în comun.

Din cauza vremii rele, în capitala statului a fost suspendată marţi colectarea deşeurilor menajere pentru a elibera spaţiul pentru echipamentele de deszăpezire: aproximativ 450 de utilaje de deszăpezire au ieşit pe străzile metropolei americane. Metroul continuă să funcţioneze la New York, dar afişajul electronic menţionează întârzieri şi anularea unor rutelor expres.

La recomandarea autorităţilor, activitatea la cele mai multe birouri s-a încheiat marţi înainte de terminarea programului, iar în instituţiile de învăţământ au fost anulate toate activităţile de after-school.

Miercuri la New York nu vor fi închise şcolile, dar alte oraşe mari precum Boston, Philadelphia şi Providence au fost suspendate orele de curs.

Furtuna de zăpadă este însoţită de ger - marţi seara la New York se înregistrau minus 10 grade Celsius, dar temperatura părea mai rece din cauza rafalelor de vânt.

Noul primar al New Yorkului, Bill de Blasio, a dispus să fie ridicate toate restricţiile pentru ca toţi oamenii străzii să poată fi adăpostiţi.

×