x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe 60 de răniţi în Argentina, după un atac al peştilor piranha

60 de răniţi în Argentina, după un atac al peştilor piranha

26 Dec 2013   •   21:43
60 de răniţi în Argentina, după un atac al peştilor piranha

Aproximativ 60 de persoane au suferit răni uşoare după ce au fost atacate de un banc de peşti piranha, în timp ce se scăldau în apele râului Parana, din oraşul Rosario, în Argentina.

O fetiţă şi-a pierdut un deget în urma atacului, fiind internată în spital.

Potrivit medicului Gustavo Centurion, care a tratat mai mulţi pacienţi, atacul a avut loc în dimineaţa zilei de Crăciun.

"A fost un atac foarte agresiv. Au venit la noi oameni cărora le lipseau bucăţele de carne”, a povestit medicul.

Temperaturile sunt deosebit de ridicate în Argentina, în momentul de faţă, termometrele arătând 38 de grade Celsius în Rosario.

Lacul Parana, deşi plin de peşti piranha, este folosit pentru scaldă de localnici.

Specialiştii spun că tocmai căldura excesivă ar fi determinat peştii să se adune într-un banc la suprafaţa apei şi să atace.
 

×
Subiecte în articol: piranha