x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe A ascuns o cameră video în biroul colegei ca s-o spioneze. Ce spera bărbatul să vadă întrece orice imaginaţie (VIDEO)

A ascuns o cameră video în biroul colegei ca s-o spioneze. Ce spera bărbatul să vadă întrece orice imaginaţie (VIDEO)

24 Ian 2013   •   10:48

Un bărbat în vârstă de 44 ani, din Oregon, este acuzat că a instalat o cameră video în biroul unei colege ca s-o spioneze, scrie koinlocal6.com. Russell Gordon a fost arestat săptămâna trecută.

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei din Portland, Pete Simpson, a declarat că Gordon a ascuns camera video într-un stilou pe care l-a plasat în biroul unei colege de muncă. Potrivit anchetatorilor, motivul pentru care Gordon a instalat dispozitivul în biroul femeii era ca s-o urmărească atunci când foloseşte pompa  mamară!

La 14 ianuarie, victima şi-a alertat superiorii, dându-şi seama că pe biroul ei se află un stilou care nu-i aparţine. Ea a desfăcut stiloul şi a descoperit ataşat un dispozitiv USB. O zi mai târziu, Gordon a fost concediat. Firma a anunţat Poliţia, iar pe 16 ianuarie bărbatul a fost arestat. 

×