x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe A avut o lună de miere de vis. Ce a aflat despre soţul ei la întoarcere, i-a distrus căsnicia

A avut o lună de miere de vis. Ce a aflat despre soţul ei la întoarcere, i-a distrus căsnicia

12 Apr 2013   •   09:43
A avut o lună de miere de vis. Ce a aflat despre soţul ei la întoarcere, i-a distrus căsnicia
Charlie Astrand, în vârstă de 25 de ani, din Marea Britanie, credea că e cea mai fericită femeie în ziua în care s-a căsătorit cu Huw Jones, în vârstă de 31 de ani, director de vanzari la compania tatălui ei, însă totul avea să se schimbe.

Tatăl miresei a descoperit că ginerele său, bărbatul în care avusese încredere şi îl vedea ca pe un fiu, furase din companie suma de 18.000 de lire sterline.

Se pare că bărbatul a făcut fals în acte şi a transferat suma într-un cont personal, pe parcursul celor doi ani de relaţie, înainte de a o lua pe Charlie de soţie.

Potrivit Daily Mail, când s-au întors din luna de miere petrecută în Aruba, Charlie a primit vestea de la tatăl ei, care i-a aşteptat la aeroport.Soţul ei a recunoscut frauda şi astfel a scăpat de închisoare. El a fost condamnat la ore în folosul comunităţii, dar şi să restituie întreaga sumă furată.


×
Subiecte în articol: luna de miere casnicie soţ sotie nunta furt