x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe A dezertat un general din cercul cel mai apropiat al preşedintelui Siriei

A dezertat un general din cercul cel mai apropiat al preşedintelui Siriei

06 Iul 2012   •   11:06
A dezertat un general din cercul cel mai apropiat al preşedintelui Siriei

Generalul Manaf Tlas, care face parte dintr-o familie puternica si apropiata de presedintele Bashar al-Assad, a dezertat, cofirma surse apropiate familiei pentru BBC.

Sursa spune ca generalul a a plecat spre Paris via Turcia.

Site-ul pro-guvernametal, Syriasteps, spune ca Tlas a fugit dar ca fapta este nesemnificativa.

Daca se confirma cu adevarat fuga generalului, ar fi dezerarea de la cel mai inalt nivel de cand au inceput tulburarile in Siria, cu 16 luni in urma.

Sursa a confirmat pentru BBC ca generalul a plecat spre Turcia. Dar inca nu este clar daca a abandonat regimul sau se va alatura opozitiei.

Un membru al familiei a declarat pentru Reuters ca Tlas este in drum catre Franta, unde il asteapta tatal sau, Mustafa Tlas, fost ministrul al Apararii.

Evenimentul se petrece in contextual in care presedintele francez, Francois Holland, a convocat, la Paris, o conferinta cu reprezentantii a 100 de tari pentru a gasi solutii in vederea opririi violentelor din Siria.

Amer al-Sadeq, un membru la gruparii de opozitie de la Damasc, a calificat ultimele evenimente ca pe “un semn bun.'

“Vedem multe dezertari ale soldatilor, pana si ale unor ofiteri. Cu cat dezerteaza mai multi, cu atat regimul se va slabi,' a declarat Sadeq pentru BBC.

Generalul de brigada Tlas, care este musulman sunit, este comandant al unei unitati militare de elita din Garda Republicii.

Pregatirea militara, tanar ofiter fiind, a facut-o sub comanda presedintelui Assad.

Sursa a mai precizat ca generalul se afla intr-un fel de arest la domiciliu din mai 2011 deoarece s-a opus implementarii solutiilor de securitate.

De asemeni, tot el este primul oficial al guvernului care s-a intalnit, anul trecut, cu membrii opozitiei in vederea solutionarii crizei politice care dura de 16 luni.

De zeci de ani familia Tlas a sustinut familia Assad si a ajutat la asigurarea succesiunii la presedintie a lui Bashar al-Assad, in urma cu 12 ani.

Observatorii cred ca gestul generalului va incuraja mai multi ofiteri suniti sa isi reconsidere optiunile.

Daca plecarea lui Tlas se confirma, va reprezenta prima fisura aparuta in cercul cel mai apropiat presedintelui Assad.

×