x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe A început audierea Adinei Vălean în Comisia de transport și turism a Parlamentului European

A început audierea Adinei Vălean în Comisia de transport și turism a Parlamentului European

14 Noi 2019   •   14:27
A început audierea Adinei Vălean în Comisia de transport și turism a Parlamentului European
Sursa foto: Lucian Alecu

Audierea Adinei Vălean, candidată la postul de comisar european pentru transporturi, în Comisia de transport şi turism a Parlamentului European (TRAN), a început astăzi, la ora locală 13:00 (14:00 ora României).

Membrii TRAN vor evalua dacă Adina Vălean este calificată pentru a fi membră a Colegiului comisarilor, pentru a-şi putea îndeplini sarcinile şi pentru a pune în aplicare programul pe care preşedintele ales Ursula von der Leyen l-a prezentat în plenul Parlamentului European în luna iulie.

Comisarul desemnat va face o prezentare introductivă de 15 minute, urmată de întrebări ale eurodeputaţilor. În total, vor fi 25 de întrebări: un minut pentru fiecare întrebare, urmată de răspunsul comisarului desemnat şi de o posibilă întrebare suplimentară din partea eurodeputatului.

Audierea, care va dura în total trei ore ore, va fi urmată de declaraţii de presă ale preşedintelui TRAN, eurodeputata ecologistă franceză Karima Delli.

Adina Vălean este europarlamentar în Grupul Partidului Popular European (Creştin Democrat), preşedinte al Comisiei pentru Industrie, Cercetare şi Energie.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: Adina Vălean comisar european