x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe A început procesul fostului preşedinte tunisian Ben Ali.

A început procesul fostului preşedinte tunisian Ben Ali.

de Marina Constantinoiu    |    20 Iun 2011   •   12:46

Procesul in care este judecat fostul presedinte tunisian Zine El Abidine Ben Ali a inceput luni la Tunis, in absenta acuzatului, care a contestat in avans acuzatiile care-i sunt aduse si a denuntat "justitia invingatorilor', relateaza AFP.

Peste 200 de persoane au dorit sa participe la proces instalandu-se in sala, printre care 50 de avocati. In fata Palatului Justitiei din Tunis, 50 de persoane s-au adunat, unii fiind in favoarea procesului, altii exprimandu-si furia ca fostul numar unu al Tunisiei, refugiat in Arabia Saudita de la 14 ianuarie, nu se afla realmente pe banca acuzatilor.

Mai multe publicatii tunisiene au calificat acest proces drept "istoric' in editiile lor de luni, subliniind ca este pentru prima oara cand un presedinte devenit dictator, pradator si sangeros este judecat.

Acest proces demareaza o lunga serie de actiuni in justitie intentate contra fostului lider tunisian. In aceasta prima faza, Ben Ali si sotia sa, Leila Trabelsi sunt judecati pentru doua chestiuni. Prima vizeaza cuplul si se refera la descoperirea in palatul de la Sidi Bou Said, de la marginea Tunisului, a unor cantitati imense de bani si de bijuterii de valoare. Televiziunea publica a prezentat sume imense de dinari tunisieni si valute straine inghesuite intr-un seif enorm.

In cel de-al doilea dosar este vizat doar Ben Ali. Dosarul se refera la descoperirea in palatul prezidential de la Carthagina a unor arme si a unor droguri. Ben Ali trebuie sa dea socoteala, in aceste doua cazuri, pentru deturnare de fonduri publice si detinere de arme si stupefiante, delicte pentru care este pasibil de pedepse intre 5 si 20 de ani, potrivit Ministerului tunisian al Justitiei.

Inaintea declansarii acestui proces, Ben Ali a contestat cu vigoare toate aceste acuzatii "dezonorante si imaginare', via avocatul sau libanez. Ulterior, justitia militara tunisiana urmeaza sa instrumenteze si alte dosare pe numele lui Ben Ali si ale membrilor anturajului sau, mergand de aceasta data pe linia unor acuzatii mai grave cum ar fi omuciderea, tortura sau spalarea de bani, dintre care unele sunt pasibile de pedeapsa cu moartea.

Circa 300 de persoane au fost ucise in timpul represiunii miscarii populare de protest care a urmat incendierii la Sidi Bouzid a unui tanar comerciant ambulant la 17 decembrie si care a dus la plecarea de la putere a lui Ben Ali, dupa o luna de proteste.

×