x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe A murit Sven Hassel, autorul seriei „Gestapo”

A murit Sven Hassel, autorul seriei „Gestapo”

26 Sep 2012   •   10:58
A murit Sven Hassel, autorul seriei „Gestapo”

Sven Hassel, autorul a 14 romane de razboi scrise din perspectiva celui care a trait evenimentele de 'cealalta parte a baricadei' a murit vineri, 21 septembrie, anunta presa daneza.

Cel care a incantat milioane de cititori din intreaga lume cu bijuterii precum 'Legiunea blestematilor' si 'Gestapo' ar fi implinit 96 de ani in 19 aprilie 2013, fiind nascut chiar in mijlocul Primului Razboi Mondial.

Pe numele sau adevarat Sven Pederse si nascut la Fredensborg, Danemarca, s-a inrolat voluntar in armata in 1937. Dupa un an, Sven si-a prelungit o invoire, motiv pentru care a fost acuzat de dezertare si transferat la Sonderabteilung, o unitate penala condusa de criminali si disidenti, de unde a fost eliberat abia in 1949, la patru ani de la sfarsitul razboiului, considerandu-se ca el si camarazii sai au comis crime impotriva umanitatii.

Sven Hassel a publicat 'Legiunea blestematilor', in 1953, dupa 12 incercari nereusite. Nu a mai avut probleme de acceptare din partea editurilor cu celelalte 13 volume din serie. Sven Hassel a adunat peste 52 de milioane de cititori.

In ultimii 40 de ani ai vietii, Sven Pederse a locuit la Barcelona, deoarece, dupa cum el insusi declara, s-a indragostit de Spania si de oamenii sai, din scrierile lui Ernest Hemingway si Arturo Barea.

Sven Hassel a publicat celebrele sale romane de razboi pe parcursul a 32 de ani: Legiunea blestematilor (1953), Blindatele mortii (1958), Camarazi de front (1960), Batalion de mars (1962), Gestapo (1963), Monte Cassino (1963), Lichidati Parisul (1967), General SS (1969), Imperiul iadului (1971), Moarte si viscol (1976), Drum singeros catre moarte (1977), Curtea martiala (1979), Inchisoarea OGPU (1981), Comisarul (1985)

×