x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe A postat pe Facebook o fotografie "ofensatoare şi nepotrivită" şi ar putea rămâne fără loc de muncă

A postat pe Facebook o fotografie "ofensatoare şi nepotrivită" şi ar putea rămâne fără loc de muncă

21 Noi 2012   •   16:26
A postat pe Facebook o fotografie "ofensatoare şi nepotrivită" şi ar putea rămâne fără loc de muncă

O femeie în vârstă de 30 de ani a postat pe reţeaua de socializare Facebook o fotografie în care arată degetul mijlociu şi se preface că ţipă la mormântul unui soldat, lângă care este un semn pe care scrie "Linişte şi respect", imaginea provocând zarvă pe internet, informează nydailynews.com.

Mai mult, din cauza fotografiei Lindsey Stone ar putea să-şi piardă locul de muncă. Fotografia a fost realizată la Cimitirul Naţional din Arlington, unde femeia se afla în timpul unei vizite de lucru, la Mormântul Soldatului Necunoscut.

Organizaţia non-profit la care lucrează femeia, "Life", care ajută adulţii cu dizabilităţi, a spus că fotografia nu reprezintă opiniile şi valorile organizaţiei. "Suntem conştienţi că unul dintre angajaţii noştri a postat o fotografie ofensatoare şi nepotrivită pe pagina personală de Facebook", potrivit organizaţiei LIFE.

Lindsey Stone şi o altă angajată care a realizat imaginea au fost învoite de la locul de muncă fără plată "în aşteptarea rezultatelor unei investigaţii interne".

A fost înfiinţat şi un grup pe Facebook, "Fire Lindsey Stone", care cere concedierea femeii. Lindsey Stone şi-a dezactivat contul de Facebook şi şi-a cerut scuze.

"Nu a vrut să supere pe nimeni. A fost o decizie proastă pe care o regretă", a spus Peter Stone, tatăl ei.

×
Subiecte în articol: facebook fotografie ofensator imagine cimitir