x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe A stat cu o avere URIAŞĂ în geantă pentru trei luni fără să ştie: Când am descoperit, am URLAT de bucurie FOTO

A stat cu o avere URIAŞĂ în geantă pentru trei luni fără să ştie: Când am descoperit, am URLAT de bucurie FOTO

30 Aug 2013   •   15:22
A stat cu o avere URIAŞĂ în geantă pentru trei luni fără să ştie: Când am descoperit, am URLAT de bucurie FOTO

O femeie de 36 de ani din Marea Britanie a fost surprinsă să descopere faptul că biletul de loterie pe care îl uitase de trei luni în geantă valora un milion de lire.

Lui Jane O'Brien nu i-a venit să creadă că ar putea fi milionară în lire, după ce un bilet de loterie pe care îl cumpărase cu trei luni în urmă s-a dovedit a fi câştigător, potrivit Daily Mail.

Inedit este faptul că femeia a vrut să îşi facă ordine în geantă, când a descoperit biletul mototolit. Astfel, a intrat pe internet şi a verificat biletul, dar a fost atât de surprinsă că este câştigător încât a verificat cifrele de mai multe ori.

Problema era că trecuse mult timp de când cumpărase biletul şi nu ştia dacă nu cumva era prea târziu să-şi revedice premiul.

Află dacă tânăra a primit banii câştigaţi

×