x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Accident spectaculos al unui premergător din coloana oficială a preşedintelui Mexicului (VIDEO)

Accident spectaculos al unui premergător din coloana oficială a preşedintelui Mexicului (VIDEO)

06 Dec 2012   •   17:55
Accident spectaculos al unui premergător din coloana oficială a preşedintelui Mexicului (VIDEO)

Unul dintre motocicliştii care formau avangarda coloanei oficiale a preşedintelui mexican a fost implicat într-un accident pe cât de spectaculos, pe atât de stupid.

Motociclistul, care rula cu viteză pe unul dintre bulevardele capitalei Ciudad de Mexico, a fost, efectiv, aruncat din şaua motocicletei, după ce a trecut peste o denivelare.

Mai mulţi membri ai forţelor de ordine, care se aflau pe marginea bulevardului, au sărit în ajutorul rănitului, care, deşi a dat la un moment dat semne că îşi revine, a necesitat spitalizarea de urgenţă.

×