x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Cel puţin 35 de pelerini, călcaţi de tren şi ucişi în nordul Indiei. Trenul a fost vandalizat, după incident

Cel puţin 35 de pelerini, călcaţi de tren şi ucişi în nordul Indiei. Trenul a fost vandalizat, după incident

19 Aug 2013   •   15:18
Cel puţin 35 de pelerini, călcaţi de tren şi ucişi în nordul Indiei. Trenul a fost vandalizat, după incident

Cel puţin 35 de pelerini hinuşi au fost ucişi de un tren, care a intrat în ei în timp ce traversau calea ferată în nordul Indiei, azi dimineaţă, în drum spre templul Katyayani, au anunţat autorităţile locale.

Există, de asemenea, zeci de răniţi.

Pelerinii traversau calea ferată din oraşul Dhamara Ghat, din statul Bihar. Mulţi dintre ei tocmai coborâseră din alt tren şi se îndreptau spre templul Katyayani, când un alt tren, care nu avea programată orprirea în gară, a venit din sens opus.

Trenul a frânat după câteva sute de metri, conductorul fiind atacat şi bătut de pelerini. Există mai multe variante privind soarta conductorului. Potrivit anumitor mărturii acesta ar fi fost ucis, alte rapoarte, printre care şi unul venit din partea căilor ferate spunând că acesta ar fi grav rănit într-un spital.

De asemenea, pelerinii au incendiat două vagoane ale trenului şi au spart geamurile altor vagoane.

Operaţiunile de salvare decurg foarte greu, dat fiind că acea zonă este greu accesibilă pentru automobile. Nici numărul real al morţilor nu este cunoscut, dat fiind că multe dintre cadavre au fost dezmebrate. Astfel, bilanţul ar putea fi mai mare - de peste 40 de morţi.

Astfel de incidente nu sunt rare, în India. Anul trecut 1.220 de indieni au murit călcaţi de tren, pentru că au ignorat bariera sau au refuzat să folosească pasarelele pentru traversare.
 

×
Subiecte în articol: accident tren india pelerini