x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Acord pentru indemnizarea victimelor Holocaustului, în Ungaria

Acord pentru indemnizarea victimelor Holocaustului, în Ungaria

07 Iul 2013   •   15:14
Acord pentru indemnizarea victimelor Holocaustului, în Ungaria

Guvernul ungar a încheiat sâmbătă un nou acord privind indemnizarea victimelor Holocaustului şi a moştenitorilor acestora, după un an de conflict şi îngheţarea plăţilor, a anunţat la Budapesta Janos Lazar, directorul de cabinet al premierului ungar Viktor Orban.

"Acordul a fost încheiat cu Conferinţa privind solicitările materiale la adresa Germaniei", a declarat Janos Lazar.

Ungaria a semnat în 2007 un acord de cinci ani cu Conferinţa privind pretenţiile materiale evreie[ti la adresa Germaniei, în valoare de 16 milioane de euro, dar ulterior, în 2012, a oprit negocierile privind prelungirea acestui acord şi a îngheţat plăţile aflate în aşteptare.

Guvernul ungar estima că achitarea indemnizaţiilor este discutabilă, acuzaţie respinsă categoric de Conferinţa privind pretenţiile materiale evreieşti.
Pentru accelerarea lichidării contenciosului, "Guvernul va transfera 4,3 milioane de euro în următoarele zile", a precizat Janos Lazar. Această sumă va fi remisă Fundaţiei Moştenirii Evreieşti din Ungaria (MAZSOK)", a adăugat acesta.

La începutul lui 2013, Guvernul conservator al lui Viktor Orban, deseori criticat pentru "laxismul" de care dă dovadă la adresa antisemitismului din ţara sa, a mărit cu 50% pensiile supravieţuitorilor ungari ai Holocaustului.

În timpul Celui de-al Doilea Război Mondial, 600.000 de evrei au murit în Holocaust, Ungaria fiind aliat al Germaniei naziste şi al dictatorului Adolf Hitler. În prezent, comunitatea evreiască ungară este în revenire, cu circa 100.000 de membri, fiind una dintre cele mai importante din Europa.

×