x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Actorul Gerard Depardieu s-a exilat fiscal. In Belgia!

Actorul Gerard Depardieu s-a exilat fiscal. In Belgia!

de Marina Constantinoiu    |    10 Dec 2012   •   20:22
Actorul Gerard Depardieu s-a exilat fiscal. In Belgia!
Sursa foto: VIRGINIE LEFOUR/AFP
Ca mulţi alţi bogătaşi francezi, el fuge din calea impozitelor prea mari
Actorul francez Gerard Depardieu este ultimul pe lista francezilor care îşi caută o reşedinţă în afara ţării sale natale, după o serie de creşteri ale taxelor impuse celor bogaţi implementată de preşedintele socialist Francois Hollande.

Primarul confirmă
Vedeta "Cyrano de Bergerac" a cumpărat o casă în satul belgian Nechin, în apropiere de graniţa cu Franţa, cunoscut pentru faptul că a devenit reşedinţă pentru mulţi dintre bogătaşii expatriaţi, a declarat duminică primarul local Daniel Senesael, adăugând că acesta s-a interesat şi cu privire la procedurile de dobândire a rezidenţei belgiene. Actorul francez in vârstă de 63 de ani are de acum o locuinţă la Nechin, potrivit primarului comunei Estaimpuis, din care face parte satul Nechin, relatează site-urile RTBF, RTL şi 7sur7.be.

"Cred că el vrea să se bucure de atmosfera din Belgia, de identitatea noastră, de mediul nostru rural, bucolic," a declarat Senesael pentru radio RTL.be, adăugând că şi zvonurile privind motivaţia sa fiscală sunt la fel de adevărate.”Dorea o reşedinţă in Belgia, pentru a putea scăpa de fiscalitatea franceză, dar ar fi putut la fel de bine să se instaleze la Bruxelles. A dorit să părăsească Parisul, oraşul, părţile sale deseori zgomotoase, şi să aibă parte de puţină linişte, de pace şi serenitate”, a adăugat primarul la microfonul postului de radio RTBF.

Precum patronul grupului Louis Vuitton
La inceputul lunii noiembrie, presa franceză informa că există zvonuri potrivit cărora actorul a achiziţionat o casă la Nechin. Presa a speculat atunci, făcând o legătură cu povestea miliardarului francez Bernard Arnault, care a declanşat in septembrie un adevărat scandal in Belgia, dar mai ales in Franţa, după ce a cerut să devină belgian. Experţii estimaseră la momentul respectiv că patronul imperiului produselor de lux Louis Vuitton-Hermes (LVMH) ar fi făcut acest demers din motive politico-fiscale, fapt pe care acesta l-a negat cu vehemenţă.

Şi patronii Auchan au fugit
Satul Nechin se află la o distanţă de numai un kilometru de localitatea franceză Roubaix, motiv pentru care aici s-au instalat mai mulţi bogătaşi francezi care au fugit din calea taxelor prea mari. Astfel, 27% din populaţia acestei localităţi sunt francezi. Membri ai familiei Mulliez, de exemplu, care deţine lanţul de hipermarketuri Auchan, locuiesc deja aici, precizează agenţia de presă France Presse.

Rezidenţii belgieni nu plătesc impozit pe avere - taxă care este aplicată acum în Franţa pentru indivizii a căror active depăşesc 1,3 milioane de euro - şi nici nu plătesc impozit pe câştigurile de capital din vânzarea de acţiuni.

Imagine pătată
Lui Depardieu, renumit pentru rolurile sale ca Obelix în filmele franceze "Asterix" şi ca Cyrano de Bergerac, în filmul din 1990 cu acelaşi nume, mutarea nu îi va îmbunătăţi imaginea, deja pătată de o serie de incidente jenante.

Chiar săptămâna trecută, Depardieu a fost arestat pentru că a condus sub influenţa alcoolului, după ce a căzut de pe scuterul său în Paris, iar în august un şofer a depus o plângere pentru că l-a atacat în timpul unei altercaţii în Capitală.

Să conduci sub influenţa alcoolului in Franţa este un delict serios, pedeapsa mergând de la amendă de 4.500 de euro, până chiar la doi ani de inchisoare şi şase puncte de penalizare in permisul de conducere.

Anturaj dubios

Monstrul sacru al cinematografiei franceze, apreciat, dar şi criticat pentru modul prea liber in care se exprimă, dar şi pentru răzvrătirile sale faţă de ceea ce este numit “corectitudine politică”, face loc criticilor şi pentru anturajul său destul de dubios. Recent, a inregistrat o melodie cu Gulnara Karimova, fiica preşedintelui uzbek Islam Karimov, cunoscută şi sub numele de Googoosha, difuzată pentru prima oară la 5 decembrie la postul de radio local. Islam Karimov, aflat la putere din 1989, este foarte criticat de occidentali in materie de drepturile omului.

×
Subiecte în articol: gerard depardieu