x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Acuzat de trădare, după întâlnirea cu Putin

Acuzat de trădare, după întâlnirea cu Putin

de Şerban Mihăilă    |    18 Iul 2018   •   11:01
Acuzat de trădare, după întâlnirea cu Putin

La numai câteva zile după se s-a răstit la europeni și a „umilit” Germania în timpul reuniunii la vârf a NATO de la Bruxelles, la summitul cu Vladimir Putin, Donald Trump a dat impresia unui „molâu, fără coloană vertebrală”, după cum s-a exprimat un fost guvernator republican. El nu a avut niciun comentariu critic la adresa Rusiei, însă a spus că SUA s-au comportat stupid în relația cu Moscova și a pus la colț propriile servicii de informații.

Șeful administrației de la Washington a ieșit șifonat serios după summitul cu liderul de la Kremlin, fiind acuzat de „trădare”, „slăbiciune” și chiar „servilism” pentru atitudinea sa mai mult decât concesivă față de Putin, din timpul întâlnirii de la Helsinki. Atât democrații, cât și republicanii din propriul partid l-au pus la zid pe Trump, condamnând lipsa oricărui accent critic la adresa Rusiei, precum și faptul că președintelui i-a convenit să accepte dezmințirile lui Putin asupra presupusului amestec al Moscovei în alegerile prezidențiale din SUA, din 2016, în pofida rapoartelor serviciilor de informații americane, pe care le-a contrazis chiar în fața liderului rus. De altfel, Trump a apărat poziția Rusiei în această privință, dând impresia că a devenit un purtător de cuvânt al Kremlinului. Întrebat în conferința de presă dacă, în privința amestecului Rusiei în alegeri, crede în rapoartele serviciilor sale de informații sau în dezmințirile lui Putin, Trump a răspuns: „Președintele Putin spune că n-a fost Rusia. Nu văd niciun motiv pentru care ar fi fost!” Mai mult, Trump a susținut despre propria țară că s-a comportat stupid în relația cu Rusia și nu a învinovățit acțiunile agresive ale Moscovei pentru relațiile bilaterale proaste, ci administrațiile anterioare ale SUA. „Spectacolul lui Trump la conferinţa de presă de la Helsinki se ridică la rangul de «infracţiuni şi abateri de conduită grave» şi chiar îl depăşeşte. N-a lipsit nimic până la trădare. Nu doar că aprecierile lui Trump au fost imbecile, dar el e cu totul la cheremul lui Putin. Patrioţi republicani, unde sunteţi???”, a scris, pe Twitter,  John Brennan, fost director al CIA, care a sugerat că preşedintele ar trebui destituit. „Ai stat acolo ca un biet molâu, fără coloană vertebrală, ca un biet sclav care făcea vânt cu evantaiul”, a declarat și fostul guvernator republican al Californiei, Arnold Schwarzenegger, într-un videoclip postat pe Twitter, adresându-i-se direct lui Trump. „Mă întrebam când aveai de gând să-i ceri un autograf sau să faci cu el un selfie, sau ceva de felul acesta”, a adăugat el.

Rusia pare să fi câștigat teren

 „A fost o ocazie ratată de preşedintele Trump de a trage la răspundere cu fermitate Rusia pentru amestecul din 2016 şi de a transmite un avertisment puternic asupra viitoarelor alegeri. Acest răspuns al lui Trump va fi considerat de Rusia ca un semn de slăbiciune şi va crea mult mai multe probleme decât rezolvă”, a afirmat și senatorul republican Lindsay Graham. Concomitent, o serie de comentatori politici și congresmeni americani au cerut demisia principalilor colaboratori ai lui Trump, pentru prestația „jalnică” a președintelui la Helsinki. Între cei vizați figurează secretarul de Stat, Mike Pompeo, secretarul Apărării, James Mattis, și consilierul pentru Securitate Națională, John Bolton.

„N-aş fi crezut că voi apuca ziua în care preşedintele nostru va sta alături de preşedintele rus şi va da vina pe SUA pentru agresiunea Rusiei. E ruşinos!”

Jeff Flake, senator republican

 

 

×
Subiecte în articol: donald trump