x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Acuzație: Rusia încearcă să sustragă date despre vaccinuri anticoronavirus!

Acuzație: Rusia încearcă să sustragă date despre vaccinuri anticoronavirus!

16 Iul 2020   •   20:30
Acuzație: Rusia încearcă să sustragă date despre vaccinuri anticoronavirus!

Hackeri angajaţi probabil de serviciile secrete ruse au lansat atacuri cibernetice asupra unor organizaţii din Marea Britanie, SUA şi Canada care încearcă să dezvolte vaccinuri anticoronavirus, susţin autorităţile britanice, potrivit BBC.

Centrul Naţional britanic pentru Securitate Cibernetică (NCSC) susţine că hackerii care comit atacurile acţionează "aproape sigur în cadrul serviciilor de informaţii ruse".

Centrul Naţional britanic pentru Securitate Cibernetică nu a dezvăluit ce organizaţii medicale au fost atacate şi nici dacă au fost sustrase informaţii. NCSC a subliniat că cercetările pentru dezvoltarea unui potenţial vaccin anti-Covid-19 nu au fost obstrucţionate de aceste atacuri cibernetice.

"Este total inacceptabil că serviciile de informaţii ruse îi atacă pe cei care lucrează pentru a combate pandemia de coronavirus. În timp ce alţii îşi urmăresc interesele egoiste prin comportamente neraţionale, Marea Britanie şi aliaţii fac munca grea de a găsi un vaccin şi a proteja sănătatea globală", a declarat Dominic Raab, ministrul britanic de Externe.

Avertismente similare despre astfel de atacuri informatice au fost emise şi de Direcţia canadiană pentru Securitatea Comunicaţiilor (CSE), de Agenţia pentru Securitate Cibernetică şi Securitatea Infrastructurii (CISA) din cadrul Departamentului american pentru Securitate Internă şi de Agenţia americană pentru Securitate Naţională (NSA).

 

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: hacker rus