x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Adam Schiff susţine că există dovezi în legătură cu amestecul Rusiei în alegerile prezidenţiale din SUA

Adam Schiff susţine că există dovezi în legătură cu amestecul Rusiei în alegerile prezidenţiale din SUA

15 Feb 2018   •   16:32
Adam Schiff susţine că există dovezi în legătură cu amestecul Rusiei în alegerile prezidenţiale din SUA

Politicianul democrat cu funcţia cea mai înaltă în Comitetul pentru informaţii al Camerei Reprezentanţilor din Statele Unite, Adam Schiff, a declarat miercuri că există “o mulţime” de dovezi care arată că ar fi avut loc înţelegeri secrete între membri ai campaniei electorale a preşedintelui Donald Trump şi oficiali ruşi, scrie The Guardian.

Într-o discuţie cu reporterii, Schiff a afirmat că o mulţime de informaţii se află deja în domeniul public care subliniază contactele dintre echipa de campanie a lui Donald Trump şi oficiali de la Kremlin, dar şi eforturile anturajului lui Donald Trump de a ascunde aceste contacte. În plus, Schiff a spus că tot mai multe informaţii vor apărea în spaţiul public.

“Există, cu siguranţă, o abundenţă de informaţii care nu sunt publice şi de care ţinem cont în investigaţie. Cred că unele dintre aceste dovezi care nu sunt publice sunt dovezi în privinţa implicării, iar altele în privinţa obstrucţionării”, a spus Schiff.

Trump a negat în mai multe rânduri existenţa unei implicări din partea Rusiei în alegerile prezidenţiale din Statele Unite ale Americii din 2016, când acesta a preluat mandatul.

Mai mult, Schiff a declarat că există dovezi potrivit cărora cercul Trump este implicat în spălare de bani

×