x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Administraţia Trump, în mijlocul unei crize pe măsură ce furia creşte cu privire la separările de la graniţă

Administraţia Trump, în mijlocul unei crize pe măsură ce furia creşte cu privire la separările de la graniţă

19 Iun 2018   •   12:43
Administraţia Trump, în mijlocul unei crize pe măsură ce furia creşte cu privire la separările de la graniţă

Administraţia Trump încearcă să-şi apere politica de separare a părinţilor de copii de la graniţa de sud a SUA, luni, în contextul unei furii naţionale stârnite de publicarea unei înregistrări şocante cu plânsetele copiilor, scrie The Guardian.

În încercarea de a răspunde profundei crize politicce, secretara de stat pentru securitate, Kristjen Nielsen, a ajuns în Washington pentru a răspunde întrebărilor venite din partea reporterilor, chiar dacă Democraţii au solicitat demisia acesteia, iar furia s-a răspândit în rândul populaţiei din SUA.

Niesel a afirmat că America este o ţară a “compasiunii”, însă nu poate să decidă dacă separările sunt o urmare a politicii de “toleranţă zero”  în privinţa imigraţiei ilegale sau o consecinţă a legii lansate de Congresul SUA.

În timpul conferinţei, Niesel nu a auzit – sau a ignorat – un reporter care a pornit înregistrarea cu plânsetele copiilor separaţi de părinţi, înregistrare obţinută prima dată de ProPublica. În timpul înregitrării, un grănicer poate fi auzit cum spune: “Avem şi orchestră, nu? ... Tot ce ne mai lipseşte este un dirijor”.

Trump a fost în centrul mai multor furtuni de natură morală de când a devenit preşedinte în urmă cu 18 luni, însă majoritatea au avut legătură cu vorbele sale, nu cu acţiunile. Cu toate acestea, separările de la graniţă au trecut o nouă linie, mulţi comparând situaţia de la graniţă cu lagărele de concentrare.

×