x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Afacerea Clearstream: Sarkozy vs Villepin

Afacerea Clearstream: Sarkozy vs Villepin

de Mihaela Matachita    |    21 Sep 2009   •   00:00
Afacerea Clearstream: Sarkozy vs Villepin
Sursa foto: Sebastian Pirlet/Reuters

La cinci ani după dezvăluirea afacerii Clearstream, tribunalul corecţional din Paris arbitrează, începând de azi, între doi duşmani declaraţi, preşedintele francez, Nicolas Sarkozy, şi un fost prim-ministru, Dominique de Villepin, încercând să delimiteze adevărul de fals într-un proces care promite să scoată la suprafaţă turpitudinile vieţii politice din Hexagon.

Timp de o lună, în procesul scandalului care a implicat crema serviciilor secrete, a partidului la pu­tere, industria aeronautică şi militară, pârâtul Dominique de Villepin îşi joacă viitorul politic. În scandalul Clearstream au apărut deja informaticianul, cârtiţa, agentul secret, candidatul şi fostul prim-ministru.


SCRISORILE CAPCANĂ

În mai 2004, judecătorul de instrucţie van Ruymbeke primeşte prima dintr-o serie de patru scrisori anomime care pun în cauză sute de personalităţi. Printre acestea, mafioţi ruşi, actori principali din afacerea fregatelor pentru Taiwan, jurnalişti, staruri din showbiz, membri ai serviciilor de informaţii şi oameni poli­tici, în această ultimă categorie figurând şi Nicolas Sarkozy, citat cu partea mai puţin cunoscută a numelui său: de Nagy Bocşa. Aceste personalităţi, care apăreau pe listele unei bănci din Luxembourg, ar fi beneficiat de un sistem de corupţie şi spălare de bani, din conturi oculte din străinătate.

În 2005, ancheta concluzionează: toate acuzaţiile sunt false. Apare, firesc, întrebarea: cine se află în spatele acestei manipulări? În 2008, ancheta desemnează trei responsabili prezumaţi pentru denunţ calomnios, fals şi uz de fals. În acea vreme Jean-Louis Gergorin era omul-cheie al gigantului mondial aeronautic EADS în funcţia de vicepreşedinte.

El a recunoscut că era "Corbul", cel care a transmis listele false. După moartea brutală a şefului său, Jean-Luc Lagardère, în februarie 2003, Gergorin este convins că acesta a fost otrăvit de mafioţi ruşi la ordinul rivalilor săi, Alain Gomez, Pdg-ul de la Thales, şi Philippe Delmas, vicepreşedinte la Airbus. Matematicianul Imad Lahoud, un fost trader care afirmă că ar fi administrat fondurile teroristului Osama Bin Laden, a falsificat şi furnizat lui Gergorin listele.

Socrul lui Lahoud a fost director de cabinet al premierului Jacques Chirac. Lahoud a mai lucrat şi în "înalta finanţă", mai ales la Merril Lynch. În 2002 este închis trei ani şi jumătate pentru escrocherie şi abuz de încredere. Elibe­rat, reia legăturile cu fratele său Marwan, care conduce una dintre cele mai sensibile filiale ale EADS (rachete). Gergorin îi dă un post şi un salariu avantajos la EADS. De Villepin este acuzat că i-a dat ordin lui Gergorin, în cunoştinţă de cauză, să transmită listele false Justiţiei, în scopul de a obţine eliminarea rivalului electoral, Nicolas Sarkozy.

×
Subiecte în articol: externe