x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Afganistan: Candidatul pentru funcţia de vicepreşedinte, rănit într-un atac

Afganistan: Candidatul pentru funcţia de vicepreşedinte, rănit într-un atac

28 Iul 2019   •   19:36
Afganistan: Candidatul pentru funcţia de vicepreşedinte, rănit într-un atac

Două persoane au fost ucise, iar candidatul la funcţia de vicepreşedinte al ţării, în tandem cu şeful statului în exerciţiu, Ashraf Ghani, a fost rănit duminică în urma unei puternice explozii produse în centrul capitalei Kabul, informează Reuters.

Acest atac, care a avut loc pe o arteră din apropierea Universităţii Ghalib şi Piaţa Shahid, într-o intersecţie, a făcut de asemenea 25 de răniţi, a indicat un purtător de cuvânt al Ministerului afgan de Interne.

Imediat după explozie, indivizi înarmaţi au dat năvală în incinta universităţii şi au luat la ţintă biroul principal al candidatului la funcţia de vicepreşedinte Amrullah Saleh.

Saleh, membru al Mişcării Naţionale (Basej-e-Mili), a fost rănit de o schijă metalică înainte de a fi evacuat din biroul său, potrivit aceluiaşi purtător de cuvânt. Sediile acestui partid sunt adiacente celor ale universităţii.

Saleh, care se bucură de o mare popularitate în rândul minorităţii tadjice, este cunoscut pentru luările sale de poziţie intransigente faţă de talibani şi faţă de alte grupări insurgente islamiste din Afganistan.

Ashraf Ghani şi Saleh şi zeci de alţi candidaţi şi-au lansat duminică campania lor pentru alegerile prezidenţiale programate pentru 28 septembrie.

Deocamdată nicio grupare nu a revendicat atacul.

Anterior, agenţia de presă dpa a transmis că explozia s-a produs în apropierea biroului partidului Green Trend din Kabul.

Potrivit acesteia, colaboratori apropiaţi ai lui Saleh au declarat pentru postul local de televiziune ToloNews că acesta se afla în interiorul clădirii când a început atacul, dar între timp a fost evacuat.

Conform canalului media citat, formaţiunea Green Trend ar fi precizat într-un mesaj pe Twitter că Saleh este viu şi nevătămat şi nu a avut de suferit în urma atacului.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: afganistan atac